Leviticul-Cap.10

Pedeapsa lui Nadab si Abiud. 

1. In vremea aceea cei doi fii ai lui Aaron, Nadab si Abiud, luandu-si fiecare cadelnita sa, au pus in ea foc, au turnat deasupra tamaie si au adus inaintea Domnului foc strain, ce nu le poruncise Domnul.
2. Atunci a iesit foc de la Domnul si i-a mistuit si au murit amandoi inaintea Domnului.
3. Iar Moise a zis catre Aaron: “Iata ce a voit sa spuna Domnul cand a zis: Voi sa fiu sfintit prin cei ce se vor apropia de Mine si inaintea adunarii a tot poporul preaslavit”. Iar Aaron tacea.
4. Atunci a chemat Moise pe Misail si Eltafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, si le-a zis: “Duceti-va de scoateti pe fratii vostri din locasul cel sfant si-i duceti afara din tabara!”
5. Si acestia s-au dus si i-au scos in hitoanele lor afara din tabara, cum zisese Moise.
6. Iar lui Aaron si fiilor lui, Eleazar si Itamar, le-a zis Moise; “Capetele voastre sa nu vi le descoperiti si vesmintele voastre sa nu vi le sfasiati, ca sa nu muriti si ca sa nu atrageti mania asupra obstii intregi. Dar fratii vostri, toata casa lui Israel, pot sa planga pe cei arsi, pe care i-a ars Domnul.
7. Din usa cortului adunarii sa nu iesiti, ca sa nu muriti, caci aveti pe voi mirul de ungere al Domnului!” Si s-a facut drept cuvantul lui Moise.
8. Apoi graind Domnul cu Aaron, a zis:
9. “Vin si sichera sa nu beti, nici tu, nici fiii tai, cand intrati in cortul adunarii sau va apropiati de jertfelnic, ca sa nu muriti. Acesta este asezamant vesnic in neamul vostru.
10. Ca sa puteti deosebi cele sfinte de cele nesfinte si cele necurate de cele curate,
11. Si ca sa invatati pe fiii lui Israel toate legile, pe care le-a poruncit lor Domnul prin Moise”.
12. Iar Moise a zis catre Aaron si catre fiii sai, Eleazar si Itamar, care-i mai ramasesera: “Luati prinosul de paine, ce a ramas din jertfele Domnului, si-l mancati nedospit, langa jertfelnic, ca acesta este sfintenie mare.
13. Sa-l mancati insa in locul cel sfant, ca aceasta este partea ta si partea fiilor tai din jertfele Domnului; asa mi s-a poruncit mie de la Domnul.
14. Iar pieptul leganat si spata ridicata sa le mancati la loc curat, tu si fiii tai si casa ta impreuna cu tine, ca acestea sunt date sa fie partea ta si partea fiilor tai din jertfele de izbavire ale fiilor lui Israel.
15. Spata ridicata si pieptul leganat sa le aduca ei cu grasime pentru ardere, leganandu-le inaintea fetei Domnului, si sa fie acestea parte vesnica pentru tine si impreuna cu tine si pentru fiii tai si pentru fiicele tale, cum a poruncit Domnul lui Moise”.
16. Si a cautat Moise tapul de jertfa pentru pacat si iata era ars. Si s-a maniat Moise pe Eleazar si pe Itamar, fiii lui Aaron, care mai ramasesera,
17. si a zis: “Pentru ce n-an mancat jertfa pentru pacat in locul cel sfant? Ca aceasta este sfintenie mare si va e data voua, ca sa ridicati pacatele obstii si s-o curatiti inaintea Domnului.
18. Iata sangele ei nu s-a dus inauntrul locasului sfant si voi trebuia s-o mancati in locul cel sfant, cum mi s-a poruncit mie de la Domnul”.
19. Aaron insa a zis catre Moise: “Iata, astazi si-au adus ei jertfa lor pentru pacat si arderea lor de tot inaintea Domnului si, dupa cele ce mi s-au intamplat, de as fi mancat astazi jertfa pentru pacat, oare ar fi fost aceasta placut Domnului?”
20. Si a auzit acestea Moise si le-a socotit raspunsul indreptatit

Leviticul-Cap.9

Jertfa lui Aaron.
 
l. Iar in ziua a opta a chemat Moise pe Aaron, pe fiii lui si pe batranii lui Israel,
2. Si a zis catre Aaron: “Ia-ti din turma un vitel de jertfa pentru pacat si un berbec pentru arderea de tot, amandoi fara meteahna, si-i adu inaintea fetei Domnului.
3. Iar batranilor lui Israel sa le graiesti si sa le spui: Luati din turma de capre un tap, ca jertfa pentru pacat, un berbec, un vitel si un miel, toti de un an si fara meteahna, ca sa fie adusi ardere de tot,
4. Precum si un bou si un berbec pentru jertfa de mantuire, ca sa se savarseasca jertfa inaintea fetei Domnului, si prinos de paine, framantat cu untdelemn, ca astazi are sa vi se arate Domnul”.
5. Deci au luat ei si au adus inaintea cortului adunarii cele ce poruncise Moise si a venit toata obstea si a stat inaintea fetei Domnului.
6. Atunci a zis Moise catre obste: “Iata ce a poruncit Domnul sa faceti, ca sa vi se arate slava Domnului!”
7. Iar catre Aaron Moise a zis: “Apropie-te de jertfelnic si savarseste jertfa ta cea pentru pacat si arderea de tot a ta si curateste-te pe tine si casa ta; apoi adu darurile poporului si-l curateste, cum a poruncit Domnul!”
8. Deci, s-a apropiat Aaron de jertfelnic si a junghiat vitelul cel de jertfa pentru pacatul sau.
9. Iar fiii lui Aaron, aducand sangele la el, si-a muiat degetul in sange si a pus pe coarnele jertfelnicului, iar celalalt sange l-a turnat jos langa jertfelnic.
10. Grasimea, rarunchii si seul de pe ficat, de la jertfa cea pentru pacat, le-a ars pe jertfelnic, cum poruncise Domnul lui Moise;
11. Iar carnea si pielea le-a ars pe foc afara din tabara.
12. Apoi a junghiat jertfa cea pentru arderea de tot si, aducandu-i fiii lui Aaron sangele, a stropit jertfelnicul din toate partile.
13. Dupa aceea i-au adus arderea de tot in bucati si el le-a pus impreuna cu capatana pe jertfelnic,
14. Iar maruntaiele si picioarele le-a spalat cu apa si le-a pus peste arderea de tot si le-a ars pe jertfelnic.
15. Apoi a adus prinosul poporului: luand tapul cel pentru pacatul poporului l-a junghiat si l-a adus jertfa pentru pacat, ca si berbecul.
16. Dupa aceea a adus arderea de tot, savarsind-o dupa randuiala.
17. A adus de asemenea prinos de paine si, luand din el o mana plina, a ars pe jertfelnic, pe langa arderea de tot cea de dimineata.
18. Apoi a junghiat boul si berbecul pentru jertfa de mantuire a poporului si fiii lui Aaron i-au adus sangele si el a stropit cu el jertfelnicul de jur imprejur.
19. I-au adus apoi grasimea boului si a berbecului, coada si grasimea cea de pe maruntaie, rarunchii cu grasimea lor si grasimea de pe ficat;
20. si a pus grasimea pe pieptul jertfei de izbavire, apoi a ars grasimea pe jertfelnic;
21. Iar pieptul si spata dreapta le-a adus Aaron leganandu-le inaintea fetei Domnului, cum poruncise Moise.
22. Si si-a ridicat Aaron mainile sale asupra poporului si l-a binecuvantat, iar dupa ce a savarsit jertfa pentru pacat, arderea de tot si jertfa de mantuire, s-a coborat.
23. Apoi au intrat Moise si Aaron in cortul adunarii si cand au iesit au binecuvantat tot poporul; atunci s-a aratat slava Domnului la tot poporul. 24. Si iesind foc de la Domnul, a mistuit pe jertfelnic arderea de tot si grasimea. Si vazand tot poporul a scos strigate de bucurie si a cazut cu fata la pamant.

Leviticul-Cap.8

Sfintirea preotilor.
 
l. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
2. “Ia pe Aaron si impreuna cu el si pe fiii lui, vesmintele, mirul de miruit, vitelul de jertfa cea pentru pacat, panerul cu azimile si cei doi berbeci,
3. Si aduna toata obstea la usa cortului adunarii”.
4. Si a facut Moise asa cum ii poruncise Domnul si a adunat obstea la usa cortului adunarii.
5. Dupa aceea a zis Moise catre obste: “Iata ce porunceste Domnul sa se faca!”
6. Deci a adus Moise pe Aaron si pe fiii lui si i-a spalat cu apa:
7. Apoi a imbracat pe Aaron cu hitonul, l-a incins cu braul, l-a imbracat cu meilul, i-a pus efodul, l-a incins cu cingatoarea efodului si i-a strans cu ea efodul;
8. Dupa aceea i-a pus hosenul si in hosen i-a pus Urim si Tumim,
9. Iar pe cap i-a pus chidarul si la chidar, in partea lui de dinainte, i-a prins tablita cea de aur, diadema sfinteniei, cum poruncise Domnul lui Moise.
10. Apoi a luat Moise mirul de miruit si a miruit cortul si toate cele din el si le-a sfintit.
11. A stropit cu el de sapte ori asupra jertfelnicului si a miruit jertfelnicul si toate obiectele lui, baia si capataiul ei si le-a sfintit.
12. Dupa aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron si l-a uns si l-a sfintit.
13. Si a adus Moise pe fiii lui Aaron, i-a imbracat cu hitoane, i-a incins cu braie si le-a pus turbane, cum poruncise Domnul lui Moise.
14. Apoi a adus Moise vitelul cel de jertfa pentru pacat, iar Aaron si fiii lui si-au pus mainile pe capul vitelului de jertfa pentru pacat;
15. Si l-a junghiat Moise si a luat din sange si cu degetul sau a pus pe coarnele jertfelnicului de toate partile si a curatit jertfelnicul, iar celalalt sange l-a turnat jos langa jertfelnic si a sfintit jertfelnicul ca sa fie curat.
16. A luat apoi Moise toata grasimea de pe maruntaie, seul de pe ficat, amandoi rarunchii si grasimea lor, si le-a ars pe jertfelnic.
17. Iar vitelul, pielea lui, carnea lui si necuratenia lui, le-a ars cu foc afara din tabara, cum poruncise Domnul lui Moise.
18. Apoi Moise a adus berbecul cel pentru ardere de tot, iar Aaron si fiii lui si-au pus mainile pe capul berbecului.
19. Si apoi a junghiat Moise berbecul si a stropit cu sange jertfelnicul de jur imprejur.
20. A taiat apoi berbecul in bucati si a adus Moise bucatile, capatana si grasimea, iar maruntaiele si picioarele le-a spalat cu apa.
21. Si a ars Moise tot berbecul pe jertfelnic; aceasta era ardere de tot spre mireasma placuta, aceasta era jertfa Domnului, cum poruncise Domnul lui Moise.
22. Dupa aceea a adus Moise al doilea berbec, berbecul cel pentru sfintire, si si-au pus Aaron si fiii lui mainile pe capul berbecului.
23. Si junghiindu-l, Moise a luat din sangele lui si a pus pe varful urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare de la mana dreapta a lui si pe degetul cel mare de la piciorul drept al lui.
24. Apoi a adus Moise pe fiii lui Aaron si a pus sange pe varful urechilor drepte ale lor, pe degetul cel mare de la mainile drepte ale lor si pe degetul cel mare de la picioarele drepte ale lor; si a stropit Moise jertfelnicul cu sange de jur imprejur.
25. Dupa aceea a luat Moise grasimea si coada, toata grasimea de pe maruntaie, seul de pe ficat, amandoi rarunchii, grasimea lor si soldul drept;
26. Iar din panerul cu painile punerii inaintea Domnului a luat o azima, o paine cu untdelemn si turta si le-a asezat peste grasime si peste soldul drept;
27. Si toate acestea le-a pus pe mainile lui Aaron si pe mainile fiilor sai si le-au dus leganandu-le inaintea fetei Domnului.
28. Apoi a luat Moise acestea din mainile lor si le-a ars pe jertfelnic ardere de tot; aceasta a fost jertfa de sfintire, mireasma placuta, jertfa Domnului.
29. Luand apoi pieptul, Moise l-a adus, leganandu-l inaintea fetei Domnului; aceasta era partea lui Moise din berbecul sfintirii, cum poruncise Domnul lui Moise.
30. Apoi a luat Moise mir de miruit si sange de langa jertfelnic si a stropit pe Aaron, vesmintele lui, pe fiii lui si vesmintele fiilor lui impreuna cu el; si asa a sfintit pe Aaron si vesmintele lui si, impreuna cu el, si pe fiii lui si vesmintele fiilor lui.
31. Apoi a zis Moise catre Aaron si catre fiii lui: “Fierbeti carnea la intrarea cortului adunarii si acolo s-o mancati cu painea cea din panerul sfintirii, dupa cum mi s-a poruncit mie si mi s-a zis: “Aaron si fiii lui s-o manance!”
32. Iar ramasitele de carne si de paine sa le ardeti cu foc.
33. Sapte zile sa nu va departati de la usa cortului adunarii, pana se vor implini zilele sfintirii voastre, ca sfintirea voastra trebuie sa se savarseasca in sapte zile.
34. Cum s-a facut astazi, asa a poruncit Domnul sa se faca pentru curatirea voastra si in celelalte zile.
35. La usa cortului adunarii veti sedea ziua si noaptea timp de sapte zile si veti fi de straja la Domnul, ca sa nu muriti, ca asa mi s-a poruncit mie de la Domnul Dumnezeu”.
36. Si au implinit Aaron si fiii lui toate randuielile, cate le poruncise Domnul prin Moise.

Leviticul-Cap.7

Jertfe de ispasire.
 
1. “Iata si randuiala jertfei pentru vina: Aceasta este sfintenie mare.
2. Jertfa pentru vina sa se junghie in locul unde se junghie jertfa arderii de tot si cu sangele ei sa se stropeasca jertfelnicul de jur imprejur.
3. Cel ce o aduce sa osebeasca din ea toata grasimea, coada si grasimea de pe maruntaie,
4. Amandoi rarunchii, grasimea cea de pe ei si seul de pe ficat: toate acestea sa le osebeasca impreuna cu cei doi rarunchi.
5. Acestea sa le arda preotul pe jertfelnic, ca jertfa Domnului. Aceasta este jertfa pentru vina.
6. Toti cei de parte barbateasca din neamul preotesc sa manance din ea, dar s-o manance in locul cel sfant, ca aceasta este sfintenie mare.
7. La jertfa pentru vina, ca si la jertfa pentru pacat, este aceeasi randuiala; ele sunt partea preotului, care savarseste curatirea cu ajutorul lor.
8. Cand preotul va aduce jertfa arderii de tot a cuiva, pielea jertfei aduse va fi a preotului.
9. Tot prinosul de paine copt in cuptor si tot prinosul de paine gatit in oala sau in tigaie va fi al preotului, care-l savarseste.
10. Orice dar de paine, framantat cu untdelemn sau uscat, va fi al tuturor fiilor lui Aaron deopotriva.
11. Iar randuiala jertfei de impacare, care se aduce Domnului, este aceasta:
12. Daca se va aduce ca jertfa de multumire, atunci sa se aduca paini framantate cu untdelemn, turte nedospite, unse cu untdelemn, faina de grau, framantata cu untdelemn;
13. Pe langa painile nedospite sa se mai aduca dar la jertfa de multumire si paine dospita.
14. Unul din toate aceste daruri ale sale sa-l aduca Domnului dar ridicat; acesta va fi al preotului, care stropeste cu sangele jertfei de mantuire.
15. Si carnea jertfei de mantuire, ca dar de multumire, va fi tot a lui, insa sa se manance in ziua aducerii ei si sa nu ramana din ea nimic pe a doua zi.
16. Daca insa jertfa ce se aduce este din fagaduinta sau de bunavoie, jertfa lui sa se manance in ziua aducerii si ceea ce va ramane se poate manca a doua zi.
17. Iar ceea ce va mai ramane din carnea jertfei pe a treia zi sa se arda cu foc.
18. Daca insa carnea jertfei acesteia o va manca cineva a treia zi, jertfa aceasta nu va fi primita si nu i se va tine in seama, ca este intinare si cel ce o va manca va avea asupra sa pacat.
19. Carnea care a fost atinsa de ceva necurat sa nu se manance, ci sa se arda cu foc; iar carnea curata sa se manance tot de cel curat.
20. Daca insa vreun om, in stare de necuratie, va manca din carnea jertfei de mantuire, adusa Domnului, acel suflet se va starpi din poporul sau.
21. Daca vreun om, care s-a atins de ceva necurat, de necuratenie omeneasca, sau de dobitoc necurat, sau de vreo taratoare necurata, va manca din carnea jertfei de izbavire, adusa Domnului, omul acela se va starpi din poporul sau”.
22. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
23. “Graieste fiilor lui Israel si le zi: Nici un fel de grasime, nici de bou, nici de oaie, nici de tap sa nu mancati.
24. Grasimea de mortaciune si grasimea dobitocului sfasiat de fiara sa se intrebuinteze la orice lucru, iar de mancat sa nu se manance.
25. Tot cel ce va manca grasimea dobitocului, care se aduce jertfa mistuita cu foc Domnului, acela sa se starpeasca din poporul sau.
26. Nici un fel de sange sa nu mancati in toate cetatile voastre, nici de pasari, nici de dobitoace.
27. Tot cel ce va manca sange, acela se va starpi din poporul sau”.
28. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
29. “Graieste fiilor lui Israel si le zi: Cel ce isi infatiseaza Domnului jertfa sa de mantuire, acela din jertfa sa de mantuire sa aduca o parte prinos Domnului,
30. Si anume: Sa aduca Domnului jertfa cu mainile sale: grasimea de pe pieptul jertfei si seul de pe ficat; sa aduca leganand pieptul jertfei inaintea Domnului.
31. Grasimea s-o arda preotul pe jertfelnic, iar pieptul va fi al lui Aaron si al fiilor lui.
32. Si spata dreapta din jertfele de izbavire ce aduceti sa o dati preotului.
33. Spata dreapta va fi partea aceluia din fiii lui Aaron, care va aduce pe jertfelnic sangele si grasimea jertfei de izbavire;
34. Caci Eu voi lua de la fiii lui Israel, din jertfele lor de izbavire, pieptul leganat si spata dreapta si le voi da lui Aaron preotul si fiilor lui ca venit vesnic de la fiii lui Israel.
35. Acestea sunt partea lui Aaron si partea fiilor lui din jertfele Domnului, pe care o vor primi din ziua cand se vor infatisa ei inaintea Domnului, ca sa slujeasca,
36. Si pe care a poruncit Domnul sa li se dea de catre fiii lui Israel din ziua ungerii lor. Aceasta este hotarare vesnica in neamul lor”.
37. Aceasta este randuiala arderii de tot, a darului de paine, a jertfei pentru pacat, a jertfei pentru vina, a jertfei afierosirii si a jertfei de mantuire,
38. Cum a dat-o Domnul lui Moise pe Muntele Sinai, cand a poruncit fiilor lui Israel, in pustiul Sinai, sa-si aduca prinoasele lor Domnului.

Leviticul-Cap.6

Alte jertfe.

1. Grait-a iarasi Domnul cu Moise si a zis:
2. “Daca cineva va gresi si cu buna stiinta va nesocoti poruncile Domnului, tagaduind inaintea aproapelui sau ceea ce acesta i-a incredintat, sau i-a lasat in pastrare, sau ceea ce i-a furat, sau va insela pe aproapele sau,
3. Sau gasind un lucru pierdut si tagaduind inaintea lui, sau jurandu-se stramb pentru ceva, ce atrage pedeapsa asupra oamenilor,
4. Daca se va dovedi ca a gresit si s-a facut vinovat, sa intoarca ce a furat, sau ce a rapit, sau ce i-a fost incredintat, sau ce a fost pierdut si gasit de el.
5. Tot lucrul, pentru care s-a jurat stramb, sa-l plateasca deplin si sa mai adauge pe deasupra a cincea parte din pretul lui si sa dea aceluia, al caruia este lucrul, in ziua cand isi va cunoaste vina sa.
6. Iar pentru vina sa sa ia din turma de oi un berbec fara meteahna, dupa pretuirea ta, si sa-l aduca Domnului prin preot, jertfa pentru vina.
7. Preotul il va curati inaintea Domnului si i se va ierta orice ar fi faptuit si oricum s-ar fi facut vinovat”.
8. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
9. “Porunceste lui Aaron si fiilor lui si le zi: Randuiala arderii de tot este aceasta: arderea de tot sa ramana pe vatra jertfelnicului toata noaptea pana dimineata si focul jertfelnicului sa arda pe el si sa nu se stinga.
10. Iar dimineata preotul sa se imbrace cu haina sa cea de in, dupa ce si-a luat pantalonii sai cei de in pe trupul sau, sa ridice cenusa arderii de tot, pe care a ars-o focul pe jertfelnic, si s-o puna langa jertfelnic.
11. Apoi sa-si dezbrace hainele sale si sa se imbrace cu alte haine si sa scoata cenusa afara din tabara; la loc curat.
12. Dar focul pe jertfelnic sa arda si sa nu se stinga; preotul sa puna pe el lemne in fiecare dimineata, sa aseze pe el ardere de tot si sa arda pe el grasimea jertfei de mantuire.
13. Iar focul sa arda necontenit pe jertfelnic si sa nu se stinga.
14. Randuiala prinosului de paine, pe care preotii, fiii lui Aaron, trebuie sa-l aduca inaintea Domnului la jertfelnic, este aceasta:
15. Sa ia preotul din prinosul acesta de paine un pumn de faina de grau, cu untdelemnul ei si cu toata tamaia, care e pe prinos, si sa le arda pe jertfelnic mireasma placuta de pomenire inaintea Domnului.
16. Iar ramasita din ea s-o manance Aaron si fiii lui si s-o manance nedospita, in locul cel sfant; in curtea cortului adunarii s-o manance, dar sa nu o coaca dospita.
17. Aceasta le-o dau parte din jertfele Mele. Aceasta este sfintenie mare, ca si jertfa pentru pacat si ca si jertfa pentru vina.
18. Tot barbatul din neamul preotesc poate sa manance din ea. Aceasta e lege vesnica in neamul vostru din jertfele Domnului. Tot ce se va atinge de ea, se va sfinti”.
19. A grait Domnul cu Moise si a zis:
20. “Prinosul lui Aaron si al fiilor lui, pe care-l vor aduce ei Domnului, in ziua ungerii lor, este acesta: faina buna de grau, a zecea parte din efa, vor aduce jertfa necontenita; jumatate din ea dimineata si jumatate seara.
21. S-o gateasca in tigaie, cu untdelemn; s-o rupi bucati, cum se rupe prinosul de paine framantat cu untdelemn; sa o aduci intru mireasma placuta Domnului.
22. Aceasta s-o savarseasca preotul, care se va mirui in locul lui Aaron, din fiii lui; acesta este asezamant vesnic. Prinosul acesta sa-l arda tot.
23. Orice prinos de paine din partea preotului sa se arda tot si sa nu se manance nimic din el”.
24. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
25. “Spune lui Aaron si fiilor lui si le zi: Randuiala jertfei pentru pacat este aceasta: jertfa pentru pacat sa se junghie inaintea Domnului, in locul unde se junghie si cea pentru arderea de tot. Aceasta este sfintenie mare.
26. Preotul cel ce savarseste jertfa cea pentru pacat s-o manance, dar s-o manance in locul cel sfant, in curtea cortului adunarii.
27. Tot ce se va atinge de carnea ei se va sfinti; si de se va stropi cu sangele ei haina, haina stropita sa se spele in locul cel sfant.
28. Oala de lut, in care s-a fiert ea, sa se sparga; iar daca ea s-a fiert in vas de arama, acesta sa se curete si sa se spele cu apa.
29. Toti cei de parte barbateasca din neamul preotesc pot sa manance din ea. Aceasta este mare sfintenie inaintea Domnului.
30. Dar orice jertfa pentru pacat din al carei sange s-a dus in cortul adunarii pentru facerea curatirii in locul cel sfant, sa nu se manance, ci sa se arda in foc”.

Leviticul-Cap.5

Jertfele pentru vinovatie.
 
1. Daca vreun suflet va pacatui prin aceea ca, fiind pus sa jure ca martor, nu va spune ceea ce a auzit sau ce stie, acela va lua asupra sa pacat.
2. Sau de se va atinge cineva de orice lucru necurat, sau de trup necurat de fiara, sau de starv de dobitoc necurat, sau de starv de taratoare necurata, fara sa stie, se face necurat si vinovat;
3. Sau de se va atinge cineva de necuratenie omeneasca, sau de orice fel de necuratenie care spurca, si nu va sti, dar apoi va afla, acela e vinovat.
4. Sau de se va jura cineva cu buzele sale nebuneste sa faca ceva rau sau bine, orice fel ar fi fapta pentru care se jura oamenii fara socoteala, de nu va sti ca aceasta este rau, ci va afla in urma, e vinovat.
5. Deci, de se va face cineva vinovat de ceva din acestea si isi va marturisi pacatul,
6. Atunci, pentru pacatul sau, pe care l-a savarsit, sa aduca Domnului jertfa din turma, o oaie sau o capra din caprele sale, pentru vina pacatului, si-l va curati preotul prin aceasta de pacatul sau si i se va ierta pacatul.
7. Iar de nu va fi in stare sa aduca jertfa o oaie, pentru vina pacatului sau, sa aduca Domnului doua turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfa pentru pacat, iar altul ardere de tot.
8. Aceste pasari sa le aduca la preot si preotul sa jertfeasca mai intai pe cea pentru pacat, sa-i franga gatul, fara sa desparta capul de trup,
9. Si sa stropeasca cu sangele acestei jertfe pentru pacat peretele jertfelnicului, iar celalalt sange sa-l scurga jos langa jertfelnic; aceasta e jertfa pentru pacat.
10. Iar pe cealalta pasare s-o aduca ardere de tot, dupa randuiala. Si asa il va curati preotul de pacatul lui si i se va ierta.
11. Daca insa nu-i va da mana sa aduca nici o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, atunci sa aduca pentru greseala sa a zecea parte dintr-o efa de faina buna de grau, ca jertfa pentru pacat, dar sa nu toarne pe ea untdelemn, nici tamaie sa nu puna pe ea, ca aceasta este jertfa pentru pacat.
12. S-o aduca la preot si preotul sa ia din ea un pumn plin, spre pomenire, si s-o arda pe jertfelnic, ca jertfa Domnului; aceasta este jertfa pentru pacat.
13. Prin aceasta il va curati preotul de pacatul lui, pe care l-a savarsit in una din intamplarile acelea, si i se va ierta pacatul; ramasita de faina va fi a preotului, ca la prinosul de faina”.
14. Apoi a grait Domnul cu Moise si a zis:
15. De va face cineva greseala si din nestiinta va pacatui impotriva celor afierosite Domnului, acela, pentru vina sa, sa ia din turma de oi si sa aduca Domnului jertfa pentru vina, un berbec fara meteahna, pretuit la doi sicli de argint, dupa pretul siclului sfant.
16. Si ce a gresit impotriva lucrului sfant, va plati si va mai adauga peste pretul lui a cincea parte din pret si va da aceasta preotului si preotul il va curati prin berbecul jertfei pentru vina si i se va ierta.
17. De va gresi cineva impotriva uneia din toate poruncile Domnului si va face ce nu se cuvine sa faca si din nestiinta s-a facut vinovat si va fi sub pacat,
18. Acela sa aduca la preot din turma de oi, jertfa pentru vina, un berbec fara meteahna, dupa pretuirea ta, si-i va curati preotul greseala, in care a cazut el din nestiinta si i se va ierta.
19. Aceasta este jertfa pentru greseala cu care s-a facut vinovat el inaintea Domnului”.

Leviticul-Cap.4

Jertfele pentru pacat.
 
1. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
2. “Graieste fiilor lui Israel si le spune: Daca vreun om va pacatui din nestiinta impotriva poruncilor Domnului si va face ce nu se cuvine, calcand vreuna din ele;
3. De a pacatuit arhiereu miruit si a tras pe popor la pacat, pentru pacatul sau, pe care l-a savarsit, sa aduca un vitel fara meteahna, ca jertfa Domnului pentru pacat;
4. Sa infatiseze vitelul inaintea Domnului, la usa cortului adunarii, sa-si puna mana sa pe capul vitelului si sa junghie vitelul inaintea Domnului.
5. Apoi sa ia preotul cel miruit, ale carui maini sunt sfintite, din sangele vitelului si sa-l duca in cortul adunarii.
6. Acolo sa-si moaie preotul degetul sau in sange, sa stropeasca cu sange de sapte ori inaintea Domnului, asupra perdelei locasului sfant.
7. Dupa aceea sa puna preotul din sangele vitelului inaintea Domnului, pe coarnele jertfelnicului tamaierii, care se afla in cortul adunarii, iar toata ramasita din sangele vitelului s-o toarne la temelia jertfelnicului arderii de tot, care se afla inaintea cortului adunarii.
8. Apoi sa scoata din vitelul adus pentru pacat toata grasimea lui, grasimea cea de pe maruntaie, toata grasimea ce acopera launtrul,
9. Amandoi rarunchii cu grasimea de pe ei si cea de pe solduri, seul de pe ficat; acestea sa le scoata impreuna cu rarunchii,
10. Precum se ia din vitelul jertfei de izbavire, si sa le arda preotul pe jertfelnicul arderii de tot.
11. Iar pielea vitelului si tot trupul lui cu capul si cu picioarele lui, cu maruntaiele lui si cu necuratenia lui,
12. Adica tot vitelul sa-l scoata afara din tabara, la loc curat, unde se arunca cenusa, si sa-l arda pe foc de lemne; unde se arunca cenusa, acolo sa-l arda.
13. Daca insa toata obstea lui Israel va pacatui, din nestiinta, si va face impotriva poruncilor Domnului ceva ce nu trebuia facut si vrednic de osanda, iar fapta `aceasta va ramane necunoscuta adunarii,
14. Cand se va afla pacatul, pe care l-au savarsit ei, sa se aduca din partea intregii obsti un vitel fara meteahna, jertfa pentru pacat, sa-l infatiseze inaintea cortului adunarii,
15. Iar batranii obstii sa-si puna mainile lor pe capul vitelului, inaintea Domnului si sa junghie vitelul inaintea Domnului.
16. Apoi preotul miruit sa duca din sangele vitelului in cortul adunarii.
17. Sa-si moaie preotul degetul sau in sangele vitelului si sa stropeasca de sapte ori inaintea Domnului asupra perdelei sfintei sfintelor.
18. Apoi preotul sa puna din sange pe coarnele jertfelnicului tamaierii, care este inaintea fetei Domnului in cortul adunarii, iar celalalt sange sa-l toarne la temelia jertfelnicului arderii de tot, care este la usa cortului adunarii.
19. Toata grasimea lui s-o scoata din el si s-o arda pe jertfelnic;
20. Si sa faca cu vitelul acesta ceea ce s-a facut cu vitelul adus pentru pacat; asa sa faca cu el si asa sa-i curete preotul si li se va ierta pacatul.
21. Dupa aceea sa scoata vitelul intreg afara din tabara si sa-l arda asa cum a ars si vitelul de care s-a vorbit mai sus. Aceasta e jertfa pentru pacatul obstii.
22. Iar daca va gresi o capetenie si din nestiinta va face impotriva uneia din toate poruncile Domnului Dumnezeului sau ceva ce nu trebuia sa faca si vrednic de osanda,
23. Cand va afla el pacatul sau, pe care l-a savarsit, sa aduca jertfa pentru pacat un tap fara meteahna,
24. Sa-si puna mana sa pe capul tapului si sa-l junghie, unde se junghie arderile de tot, inaintea Domnului; aceasta este jertfa pentru pacat.
25. Iar preotul sa ia cu degetul sau sange de la jertfa pentru pacat si sa-l puna pe coarnele jertfelnicului arderii de tot, iar celalalt sange sa-l toarne la temelia jertfelnicului arderii de tot.
26. Toata grasimea ei s-o arda pe jertfelnic, ca grasimea jertfei de izbavire, si asa il va curati preotul de pacatul lui si i se va ierta.
27. Daca insa un om din poporul de rand va gresi din nestiinta impotriva uneia din toate poruncile Domnului si va face ceva ce nu trebuia sa faca si vrednic de osanda,
28. Cand va afla el pacatul ce l-a savarsit, sa aduca din caprele sale jertfa o capra fara meteahna, pentru pacatul ce l-a savarsit,
29. Sa-si puna mana sa pe capul jertfei pentru pacat si sa junghie capra adusa, jertfa pentru pacat, unde se junghie jertfele arderii de tot.
30. Apoi sa ia preotul din sangele ei cu degetul sau si sa puna pe coarnele jertfelnicului arderii de tot, iar celalalt sange sa-l toarne la temelia jertfelnicului.
31. Toata grasimea ei s-o aleaga, cum se alege grasimea la jertfele de mantuire, si s-o arda preotul pe jertfelnic, spre miros bine-placut Domnului; astfel il va curati preotul si i se va ierta pacatul.
32. Iar daca cineva vrea sa aduca jertfa pentru pacat din turma de oi, sa aduca parte femeiasca, fara meteahna,
33. Sa-si puna mana sa pe capul jertfei pentru pacat si s-o junghie, ca jertfa pentru pacat, la locul unde se junghie jertfa arderii de tot.
34. Apoi sa ia preotul cu degetul sau din sangele acestei jertfe pentru pacat si sa puna pe coarnele jertfelnicului arderii de tot, iar celalalt sange sa-l toarne jos langa jertfelnic.
35. Toata grasimea ei s-o aleaga, cum se alege grasimea din oaia pentru jertfa de izbavire, si s-o arda preotul pe jertfelnic, ca jertfa Domnului; si asa il va curati preotul de pacatul ce l-a savarsit si i se va ierta”.

Leviticul- Cap.3

Jertfele de impacare.
 
l. “Daca insa jertfa lui va fi jertfa de impacare si daca se va aduce din vite mari, parte barbateasca sau parte femeiasca, sa se aduca inaintea Domnului din cele fara meteahna
2. Sa-si puna cel ce o aduce mana sa pe capul jertfei si s-o junghie inaintea Domnului, la usa cortului adunarii; iar preotii, fiii lui Aaron, sa stropeasca cu sange din ea jertfelnicul imprejur.
3. Din jertfa de mantuire sa aduca jertfa Domnului: grasimea care acopera maruntaiele, toata grasimea ce acopera intestinele;
4. Amandoi rarunchii, grasimea de pe ei si cea de pe solduri, seul de pe ficat si cel de pe rarunchi;
5. Iar fiii lui Aaron sa arda acestea pe jertfelnic impreuna cu arderea de tot, care este pe lemnele de pe focul de pe jertfelnic; aceasta este jertfa, mireasma placuta Domnului.
6. Iar daca cineva aduce Domnului jertfa de impacare din vite mici, parte barbateasca sau femeiasca, s-o aduca din cele fara meteahna.
7. Daca aduce jertfa o oaie, sa o infatiseze inaintea Domnului.
8. Sa-si puna mana sa pe capul jertfei sale si s-o junghie inaintea cortului adunarii; iar preotii, fiii lui Aaron, sa stropeasca cu sangele ei jertfelnicul pe toate partile.
9. Si din aceasta jertfa de impacare sa aduca ardere Domnului grasimea ei, toata coada, retezand-o chiar din capatul spinarii, grasimea de pe maruntaie, toata grasimea de pe partea dinauntru;
10. Amandoi rarunchii, grasimea de pe ei si cea de pe solduri, seul de pe ficat si praporul, pe care-l va desprinde cu rarunchii;
11. Iar preotul sa arda acestea pe jertfelnic; aceasta mistuire prin foc este jertfa Domnului.
12. Daca insa jertfa lui este din capre, s-o infatiseze inaintea Domnului,
13. Sa-si puna mana sa pe capul caprei si s-o junghie la usa cortului adunarii; iar preotii, fiii lui Aaron, sa stropeasca cu sangele ei jertfelnicul imprejur.
14. Din acestea sa aduca prinos si jertfa Domnului: grasimea de pe maruntaie, toata grasimea care acopera intestinele,
15. Amandoi rarunchii, grasimea de pe ei si cea de pe solduri, seul de pe ficat pe care-l va desprinde cu cel de pe rarunchi;
16. Si sa le arda preotul pe jertfelnic; aceasta ardere pe foc este mireasma placuta Domnului. Toata grasimea este a Domnului.
17. Este lege vesnica si pentru toti urmasii vostri din toate asezarile voastre, ca toata grasimea si tot sangele sa nu-l mancati”.

Leviticul-Cap. 2

Jertfele de mancare.
 
l. “Daca cineva voieste sa jertfeasca Domnului prinos de paine, sa aduca faina buna de grau, sa toarne peste ea untdelemn si sa puna pe ea tamaie;
2. Apoi s-o aduca preotilor, fiilor lui Aaron, iar unul din ei sa ia o mana plina de faina, cu untdelemnul si cu toata tamaia si s-o arda pe jertfelnic spre pomenire, ca jertfa, mireasma placuta Domnului.
3. Iar ramasita din prinosul de paine va fi a lui Aaron si a fiilor lui; aceasta e sfintenie mare din jertfele Domnului.
4. Daca insa vrei sa aduci jertfa prinosului de paine din aluaturi coapte in cuptor, sa aduci paini de faina buna de grau, nedospite, framantate cu untdelemn, si turte nedospite, unse cu untdelemn.
5. Daca jertfa ta este prinos de paine copt in tigaie, sa fie de faina buna de grau, framantata cu untdelemn si nedospita.
6. Sa-l rupi bucati si sa torni peste el untdelemn; acesta este prinos de paine, adus Domnului.
7. Daca jertfa ta este prinos de paine gatit in oala, sa se faca de faina buna de grau cu untdelemn.
8. Prinosul Domnului, gatit asa, sa se aduca si sa se incredinteze preotului, iar acesta sa-l duca la jertfelnic.
9. Apoi sa ia preotul din jertfa o parte spre pomenire si s-o arda pe jertfelnic, ca ardere, ca mireasma placuta Domnului;
10. Iar ramasitele prinosului de paine vor fi pentru Aaron si fiii lui; acestea-s sfintenie mare din jertfele Domnului.
11. Orice prinos de paine, ce aduceti Domnului, sa nu-l faceti dospit, caci nici dospitura, nici miere nu veti arde, ca jertfa inaintea Domnului.
12. Ca prinos de parga, sa aduceti si de acestea Domnului, dar pe jertfelnic sa nu le inaltati intru mireasma bine-placuta Domnului.
13. Toate prinoasele tale de paine sara-le cu sare; sa nu lasi jertfele tale fara sare, semnul legamantului Dumnezeului tau; cu toate prinoasele tale adu Domnului Dumnezeului tau si sare.
14. De aduci Domnului prinos de paine din cele dintai roade, adu ca dar din cele dintai roade ale tale graunte din spice, prajite pe foc si pisate;
15. Toarna peste ele untdelemn si pune pe ele tamaie; acesta este prinos de paine.
16. Preotul sa arda, spre pomenire, o parte din graunte si din untdelemn cu toata tamaia; aceasta este jertfa Domnului”.

LEVITICUL - A TREIA CARTE A LUI MOISE

CAPITOLUL 1
Randuiala jertfelor. Arderea de tot.


1. In vremea aceea, chemand pe Moise, Domnul i-a grait din cortul adunarii si i-a zis:
2. “Graieste fiilor lui Israel si le spune: De va aduce cineva dintre voi jertfa Domnului din dobitoace, sa aduca jertfa din cireada de vite si din turma de oi.
3. De va fi jertfa lui ardere de tot din vite mari, sa fie parte barbateasca, fara meteahna, si s-o aduca la usa cortului adunarii, ca sa fie bine-placuta inaintea Domnului.
4. Apoi sa-si puna mana pe capul jertfei cea pentru arderea de tot si isi va afla bunavointa spre iertarea pacatelor lui.
5. Apoi sa junghie vitelul, inaintea Domnului, iar preotii, fiii lui Aaron, sa aduca sangele si sa stropeasca cu sange imprejur jertfelnicul de la usa cortului adunarii.
6. Sa despoaie pielea de pe jertfa arderii de tot si sa taie jertfa in bucati.
7. Dupa aceea preotii, fiii lui Aaron, sa puna pe jertfelnic foc si pe foc sa puna lemne;
8. Si pe lemnele de pe focul care e pe jertfelnic, sa puna preotii, fiii lui Aaron, bucatile, capul si grasimea, precum si maruntaiele si picioarele, dupa ce le vor spala cu apa.
9. Si sa arda preotii toate acestea pe jertfelnic, ca ardere de tot, jertfa, mireasma placuta Domnului.
10. Iar daca jertfa adusa de el Domnului ca ardere de tot este din vite mici, sa fie din miei sau din iezi, parte barbateasca, fara meteahna.
11. Sa-si puna mana pe capul jertfei si s-o injunghie inaintea Domnului, in partea de miazanoapte a jertfelnicului; iar preotii, fiii lui Aaron, sa stropeasca cu sangele ei jertfelnicul imprejur.
12. Sa o taie apoi in bucati, despartind capul si grasimea ei; sa aseze preotul bucatile pe lemnele care sunt pe focul de pe jertfelnic;
13. Iar maruntaiele si picioarele sa le spele cu apa si sa aduca preotul toate si sa le arda pe jertfelnic, ca ardere de tot, jertfa, mireasma placuta Domnului.
14. Daca aduce el din pasari ardere de tot Domnului, sa aduca jertfa sa din turturele sau din pui de porumbel.
15. Preotul sa o aduca la jertfelnic, sa-i franga gatul si sa o puna pe jertfelnic, iar sangele sa-l scurga pe peretele jertfelnicului.
16. Gusa si penele sa le scoata si sa le arunce langa jertfelnic, in partea dinspre rasarit, la locul cenusei.
17. Apoi sa-i franga aripile, fara a le desprinde de trup, Si sa o arda preotul pe jertfelnic, pe lemnele ce sunt pe foc, ca ardere de tot, jertfa, mireasma placuta Domnului”.

Leviticul-Cap.8

Sfintirea preotilor.
 
l. Si a grait Domnul cu Moise si a zis:
2. “Ia pe Aaron si impreuna cu el si pe fiii lui, vesmintele, mirul de miruit, vitelul de jertfa cea pentru pacat, panerul cu azimile si cei doi berbeci,
3. Si aduna toata obstea la usa cortului adunarii”.
4. Si a facut Moise asa cum ii poruncise Domnul si a adunat obstea la usa cortului adunarii.
5. Dupa aceea a zis Moise catre obste: “Iata ce porunceste Domnul sa se faca!”
6. Deci a adus Moise pe Aaron si pe fiii lui si i-a spalat cu apa:
7. Apoi a imbracat pe Aaron cu hitonul, l-a incins cu braul, l-a imbracat cu meilul, i-a pus efodul, l-a incins cu cingatoarea efodului si i-a strans cu ea efodul;
8. Dupa aceea i-a pus hosenul si in hosen i-a pus Urim si Tumim,
9. Iar pe cap i-a pus chidarul si la chidar, in partea lui de dinainte, i-a prins tablita cea de aur, diadema sfinteniei, cum poruncise Domnul lui Moise.
10. Apoi a luat Moise mirul de miruit si a miruit cortul si toate cele din el si le-a sfintit.
11. A stropit cu el de sapte ori asupra jertfelnicului si a miruit jertfelnicul si toate obiectele lui, baia si capataiul ei si le-a sfintit.
12. Dupa aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron si l-a uns si l-a sfintit.
13. Si a adus Moise pe fiii lui Aaron, i-a imbracat cu hitoane, i-a incins cu braie si le-a pus turbane, cum poruncise Domnul lui Moise.
14. Apoi a adus Moise vitelul cel de jertfa pentru pacat, iar Aaron si fiii lui si-au pus mainile pe capul vitelului de jertfa pentru pacat;
15. Si l-a junghiat Moise si a luat din sange si cu degetul sau a pus pe coarnele jertfelnicului de toate partile si a curatit jertfelnicul, iar celalalt sange l-a turnat jos langa jertfelnic si a sfintit jertfelnicul ca sa fie curat.
16. A luat apoi Moise toata grasimea de pe maruntaie, seul de pe ficat, amandoi rarunchii si grasimea lor, si le-a ars pe jertfelnic.
17. Iar vitelul, pielea lui, carnea lui si necuratenia lui, le-a ars cu foc afara din tabara, cum poruncise Domnul lui Moise.
18. Apoi Moise a adus berbecul cel pentru ardere de tot, iar Aaron si fiii lui si-au pus mainile pe capul berbecului.
19. Si apoi a junghiat Moise berbecul si a stropit cu sange jertfelnicul de jur imprejur.
20. A taiat apoi berbecul in bucati si a adus Moise bucatile, capatana si grasimea, iar maruntaiele si picioarele le-a spalat cu apa.
21. Si a ars Moise tot berbecul pe jertfelnic; aceasta era ardere de tot spre mireasma placuta, aceasta era jertfa Domnului, cum poruncise Domnul lui Moise.
22. Dupa aceea a adus Moise al doilea berbec, berbecul cel pentru sfintire, si si-au pus Aaron si fiii lui mainile pe capul berbecului.
23. Si junghiindu-l, Moise a luat din sangele lui si a pus pe varful urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare de la mana dreapta a lui si pe degetul cel mare de la piciorul drept al lui.
24. Apoi a adus Moise pe fiii lui Aaron si a pus sange pe varful urechilor drepte ale lor, pe degetul cel mare de la mainile drepte ale lor si pe degetul cel mare de la picioarele drepte ale lor; si a stropit Moise jertfelnicul cu sange de jur imprejur.
25. Dupa aceea a luat Moise grasimea si coada, toata grasimea de pe maruntaie, seul de pe ficat, amandoi rarunchii, grasimea lor si soldul drept;
26. Iar din panerul cu painile punerii inaintea Domnului a luat o azima, o paine cu untdelemn si turta si le-a asezat peste grasime si peste soldul drept;
27. Si toate acestea le-a pus pe mainile lui Aaron si pe mainile fiilor sai si le-au dus leganandu-le inaintea fetei Domnului.
28. Apoi a luat Moise acestea din mainile lor si le-a ars pe jertfelnic ardere de tot; aceasta a fost jertfa de sfintire, mireasma placuta, jertfa Domnului.
29. Luand apoi pieptul, Moise l-a adus, leganandu-l inaintea fetei Domnului; aceasta era partea lui Moise din berbecul sfintirii, cum poruncise Domnul lui Moise.
30. Apoi a luat Moise mir de miruit si sange de langa jertfelnic si a stropit pe Aaron, vesmintele lui, pe fiii lui si vesmintele fiilor lui impreuna cu el; si asa a sfintit pe Aaron si vesmintele lui si, impreuna cu el, si pe fiii lui si vesmintele fiilor lui.
31. Apoi a zis Moise catre Aaron si catre fiii lui: “Fierbeti carnea la intrarea cortului adunarii si acolo s-o mancati cu painea cea din panerul sfintirii, dupa cum mi s-a poruncit mie si mi s-a zis: “Aaron si fiii lui s-o manance!”
32. Iar ramasitele de carne si de paine sa le ardeti cu foc.
33. Sapte zile sa nu va departati de la usa cortului adunarii, pana se vor implini zilele sfintirii voastre, ca sfintirea voastra trebuie sa se savarseasca in sapte zile.
34. Cum s-a facut astazi, asa a poruncit Domnul sa se faca pentru curatirea voastra si in celelalte zile.
35. La usa cortului adunarii veti sedea ziua si noaptea timp de sapte zile si veti fi de straja la Domnul, ca sa nu muriti, ca asa mi s-a poruncit mie de la Domnul Dumnezeu”.
36. Si au implinit Aaron si fiii lui toate randuielile, cate le poruncise Domnul prin Moise.

Iesirea - Cap. 40

Sfintirea cortului.

1. Apoi iarasi a grait Domnul cu Moise si a zis:
2. “In ziua intai a lunii intai, sa asezi cortul adunarii.
3. Si sa pui intr-insul chivotul legii si dinaintea chivotului sa atarni perdeaua;
4. Apoi sa aduci inauntru masa si sa asezi pe ea toate lucrurile ei; si sfesnicul sa-l duci inauntru si sa aprinzi intr-insul candelele lui.
5. Sa asezi jertfelnicul cel de aur pentru tamaiere inaintea chivotului legii si sa atarni perdeaua la intrare in cortul adunarii.
6. Apoi sa asezi jertfelnicul arderilor de tot inaintea intrarii in cortul adunarii.
7. Iar intre cortul adunarii si jertfelnic sa asezi baia si sa torni in ea apa;
8. Si imprejurul cortului sa asezi imprejmuirea curtii si la intrarea curtii sa atarni perdeaua.
9. Dupa aceea sa iei mir de ungere si sa ungi cortul si toate cele din el si sa-l sfintesti pe el si toate lucrurile lui si va fi sfant;
10. Sa ungi jertfelnicul arderilor de tot si toate lucrurile lui si sa sfintesti jertfelnicul si va fi sfintenie mare;
11. Sa ungi apoi baia si postamentul ei si sa o sfintesti.
12. Apoi sa aduci pe Aaron si pe fiii lui la usa cortului adunarii si sa-i speli cu apa;
13. Sa imbraci pe Aaron in sfintele vesminte si sa-l ungi si sa-l sfintesti, ca sa-mi fie preot.
14. Sa aduci si pe fiii lui, sa-i imbraci cu hitoane,
15. Si sa-i ungi, cum ai uns pe tatal lor, ca sa-Mi fie preoti, si aceasta ungere ii va sfinti preoti pentru totdeauna in neamul lor!”
16. si a facut Moise tot; cum i-a poruncit Domnul asa a facut:
17. In luna intai a anului al doilea de la iesirea lor din Egipt, in ziua intai a lunii a fost asezat cortul.
18. Si a asezat Moise cortul, a pus postamentele lui, scandurile lui, parghiile lui si stalpii lui;
19. A intins deasupra cortului acoperamintele si peste aceste acoperaminte a pus acoperisul, cum poruncise Domnul lui Moise.
20. Apoi a luat si a pus legea in chivot, a petrecut parghiile prin inelele chivotului si a pus deasupra, la chivot, capacul;
21. A dus apoi chivotul in cort, a atarnat perdeaua si a inchis chivotul legii, precum poruncise Domnul lui Moise.
22. Dupa aceea a pus masa in cortul adunarii, in partea de miazanoapte a cortului, in afara de perdea,
23. Si a asezat pe ea painile punerii inaintea Domnului, cum poruncise Dumnezeu lui Moise.
24. Sfesnicul l-a asezat in cortul adunarii, in fata mesei, in partea de miazazi a cortului,
25. Si a aprins candelele lui inaintea Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise.
26. A asezat jertfelnicul cel de aur in cortul adunarii, inaintea perdelei,
27. Si a aprins pe el tamaie mirositoare, cum poruncise Domnul lui Moise;
28. A atarnat perdeaua la usa cortului;
29. Iar jertfelnicul arderilor de tot 1-a asezat la intrarea in cortul adunarii si a pus pe el arderi de tot si prinoase de paine, cum poruncise Domnul lui Moise.
30. Apoi a asezat baia intre cortul adunarii si jertfelnic si a turnat in ea apa pentru spalat;
31. Moise, Aaron si fiii lui trebuia sa-si spele din ea mainile si picioarele;
32. Cand intrau ei in cortul adunarii sau cand se apropiau de jertfelnic ca sa slujeasca, se spalau din ea cum poruncise Domnul lui Moise.
33. Dupa aceea au pus imprejmuirea curtii imprejurul cortului si a jertfelnicului si a atarnat perdeaua la intrarea curtii. Si asa a ispravit Moise lucrarile.
34. Atunci un nor a acoperit cortul adunarii si locasul s-a umplut de slava Domnului;
35. Si Moise n-a putut sa intre in cortul adunarii, pentru ca-l cuprinsese pe acesta norul si slava Domnului umpluse locasul.
36. In tot timpul calatoriei fiilor lui Israel, cand se ridica norul de pe cort, atunci plecau la drum,
37. Iar de nu se ridica norul, nici ei nu plecau la drum pana nu se ridica;
38. Pentru ca in tot timpul calatoriei, ziua statea peste cort norul Domnului, iar noaptea se afla peste el foc, inaintea ochilor intregii case a lui Israel. 

Iesirea - Cap. 39

Vesmintele preotesti.

l. Iar din matase violeta, stacojie si visinie au facut vesminte de slujba, pentru slujit in locasul sfant, si au mai facut vesminte sfinte pentru Aaron, cum poruncise Domnul  lui Moise.
2. Au facut efodul din fire de aur, din matase violeta, stacojie si visinie si din in rasucit.
3. Si anume: au desfacut aurul in foi si au taiat fire, pe care le-au tesut cu iscusinta  printre firele de matase violeta, stacojie si visinie si de in rasucit, lucru  iscusit.
4. I-au facut incheietori de incheiat pe umeri si au unit amandoua partile lui.
5. Braul efodului, care vine peste el, la fel cu el, l-au facut din fire de aur, din matase violeta, stacojie     si visinie si din in rasucit, cum poruncise Domnul lui Moise.
6. Au lucrat apoi doua   pietre de smarald, asezandu-le in cuibulete de aur si sapand pe ele numele fiilor lui Israel, cum se sapa pe pecete,
7. Si le-au pus la incheieturile efodului, pe umeri, intru pomenirea fiilor lui Israel, cum poruncise Domnul lui Moise.
8. Au facut apoi hosenul, lucrare iscusita, la fel cu efodul, din fire de aur si din matase violeta, stacojie   si visinie si din in rasucit.
9. Hosenul l-au facut dublu, in patru colturi, lung de o palma si lat de o palma.
10. Si au pus pe el pietre scumpe, asezate in patru randuri: intr-un rand un sardeon, un topaz si un smarald - randul intai;
11. In randul al doilea: un rubin, un safir si un diamant;
12. In randul al treilea: un opal, o agata si un ametist;
13. Si in randul al patrulea: un hrisolit, un onix si un iaspis. Ele erau asezate in cuibulete de aur.
14. Pietrele acestea erau in numar de douasprezece, dupa numarul fiilor lui Israel, si pe fiecare din ele era sapat, ca pe pecete, cate un nume, din cele ale celor douasprezece semintii.
15. La hosen au facut apoi lantisoare groase de aur curat si lucrate rasucit, ca sfoara;
16. Au mai facut doua rozete si doua verigi de aur si au prins cele doua verigi de cele doua colturi de sus ale hosenului;
17. Si au agatat doua capete ale lantisoarelor de cele doua verigi din colturile hosenului,
18. Iar celelalte doua capete ale celor doua lantisoare le-au agatat de cele doua rozete si le-au prins pe acestea de incheieturile efodului, pe fata acestuia.
19. Dupa aceea au mai facut inca doua verigi de aur si le-au prins de celelalte doua colturi ale hosenului pe cealalta parte dinspre efod;
20. Si au mai facut si alte doua verigi de aur si le-au prins de cele doua incheieturi ale efodului, dedesubt, pe fata lui, unde se unesc, mai sus de incingatoarea efodului.
21. Si au legat hosenul cu verigile lui de verigile efodului cu un snur de matase violeta, ca sa stea deasupra incingatorii efodului si ca sa nu cada hosenul de pe efod, cum poruncise Domnul lui Moise.
22. Iar meilul care vine sub efod, l-au facut din purpura tesuta violet.
23. Acesta avea in partea de sus o deschizatura si imprejurul acestei deschizaturi avea un guler, tesut ca o platosa, ca sa nu se rupa.
24. Meilului i-au facut pe la poale ciucuri de matase violeta, stacojie si visinie si de in rasucit;
25. I-au mai facut si clopotei de aur curat si au pus clopotei printre ciucurii de la poalele meilului de jur imprejur;
26. Si i-au asezat pe la poalele meilului de slujba asa: un clopotel si un ciucure, un clopotel si un ciucure, cum poruncise Domnul lui Moise.
27. Au facut apoi pentru Aaron si pentru fiii lui hitoane tesute din in,
28. Chidare de in, turbane tot de in si pantaloni de in rasucit;
29. Si cingatoare din in rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie, tesuta cu alesaturi, cum poruncise Domnul lui Moise.
30. Dupa aceea au facut o tablita de aur curat, diadema sfinteniei, si au sapat pe ea, ca pe pecete, cuvintele: “Sfintenia Domnului”.
31. Si au prins de ea un snur de matase violeta, ca s-o lege peste chidar, cum poruncise Domnul lui Moise.
32. Asa s-au sfarsit toate lucrarile de la cortul adunarii. Si au facut fiii lui Israel toate; cum poruncise Domnul lui Moise asa au facut.
33. Apoi au adus la Moise: cortul, acoperamintele si toate cele de trebuinta ale lui, carligele lui, scandurile lui, parghiile lui, stalpii lui si postamentele lui;
34. Acoperisurile cele cu piei rosii de berbec si acoperisurile cele de piei vinete si perdeaua din mijloc;
35. Chivotul legii, capacul lui si parghiile;
36. Masa cu toate cele de trebuinta pentru ea si painile de pus inainte;
37. Sfesnicul cel de aur curat, candelele lui, candele puse in el la locul lor, si toate cele trebuincioase pentru el si untdelemn de ars;
38. Jertfelnicul cel de aur, mirul pentru ungere, miresme pentru tamaiere si perdeaua de la intrarea cortului;
39. Jertfelnicul cel de arama, camasa lui cea de arama, parghiile lui si toate cele trebuitoare pentru el, baia si postamentul ei;
40. Perdelele curtii, stalpii ei si postamentele lor, perdelele de la intrarea curtii, franghiile, tarusii si toate lucrurile trebuitoare la slujba in cortul adunarii;
41. Vesmintele de slujit in cort, vesmintele sfinte ale preotului Aaron si vesmintele de slujba pentru fiii lui.
42. Toate aceste lucruri le facusera fiii lui Israel asa cum poruncise Domnul lui Moise.
43. Si privi Moise toata lucrarea si iata ei o facusera asa cum poruncise Domnul si Moise i-a binecuvantat.

Iesirea - Cap. 38

Curtea cortului si lucrurile din ea.

1. Dupa aceea a facut jertfelnicul pentru arderile de tot, din lemn de salcam, lung de cinci coti, lat de cinci coti, adica cu fata patrata si inalt de trei coti.
2. I-a facut patru coarne, ce ieseau din el, in cele patru colturi ale lui, si l-a imbracat cu arama.
3. A facut apoi toate lucrurile trebuitoare jertfelnicului: oale, lopatele, cupe, furculite si vase pentru carbuni; toate obiectele acestea le-a facut din arama.
4. A mai facut pentru jertfelnic o camasa, un fel de impletitura de arama, care imbraca partea lui de jos pana la jumatatea lui.
5. A turnat apoi patru verigi de arama pentru cele patru colturi ale impletiturii celei de arama, pentru petrecut prin ele parghiile de purtat;
6. Iar parghiile le-au facut din lemn de salcam si le-a imbracat cu arama.
7. Parghiile se petreceau prin inelele din laturile jertfelnicului, ca sa poata fi purtat cu ajutorul lor. Jertfelnicul l-a facut din scanduri, gol inauntru.
8. A facut apoi baia de arama si postamentul ei tot de arama, cu chipuri iscusit lucrate care impodobeau intrarea cortului adunarii.
9. Dupa aceea a facut curtea. Spre miazazi curtea avea perdele de in rasucit, lungi de o suta de coti,
10. Si la ele douazeci de stalpi cu douazeci de postamente de arama sub ei si cu carligele si legatorile lor de argint;
11. Pe latura de miazanoapte a facut perdele lungi de o suta de coti si la ele douazeci de stalpi, cu douazeci de postamente de arama sub ei, cu carligele si legatorile lor de argint.
12. In partea dinspre asfintit a facut perdele lungi de cincizeci de coti si pentru ele zece stalpi, cu zece postamente de arama si cu carligele si legaturile lor de argint;
13. Iar in partea de dinainte, dinspre rasarit, a facut perdele lungi de cincizeci de coti,
14. Si anume: de o parte a portii curtii cincisprezece coti de perdele si la ele trei stalpi cu trei postamente de arama;
15. De cealalta parte a portii curtii cincisprezece coti de perdele si la ele trei stalpi cu trei postamente de arama.
16. Toate perdelele pe toate laturile curtii erau de in rasucit.
17. Iar stalpii aveau postamentele de arama, carligele si legatorile lor de argint, varfurile imbracate in argint si toti erau uniti intre ei prin legatori de argint.
18. Iar perdeaua pentru poarta curtii a facut-o din lana violeta, stacojie si visinie si din in rasucit, cu alesaturi, lunga de douazeci de coti si inalta de cinci coti, pe toata intinderea, ca si perdelele curtii.
19. Pentru ea a facut patru stalpi cu patru postamente de arama sub ei, cu carligele si legatorile de argint s cu varfurile imbracate in argint.
20. Toti tarusii imprejurul cortului si curtii erau de arama.
21. Iata acum si socoteala lucrurilor ce s-au intrebuintat la cortul adunarii, care s-a facut dupa porunca lui Moise, prin leviti, sub supravegherea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
22. Toate insa, cate a poruncit Domnul lui Moise, s-au lucrat de Betaleel, fiul lui Uri al lui Or, din semintia lui Iuda,
23. Ajutat de Oholiab, fiul lui Ahisamac, din semintia lui Dan, sapator in piatra si tesator iscusit si cusator pe panze de in si de matase violeta, stacojie si visinie.
24. Tot aurul intrebuintat la cort si la toate lucrurile lui a fost douazeci si noua de talanti si sapte sute treizeci sicli de aur, ce s-au adus in dar, socotit dupa siclul sfant.
25. Iar argintul, ce s-a adus dar de la cei numarati ai obstei, a fost o suta de talanti si o mie sapte sute saptezeci si cinci de sicli, socotit dupa siclul sfant.
26. Argintul acesta s-a luat de la sase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni, in varsta de la douazeci de ani in sus, trecuti prin numaratoare, cate o jumatate de siclu de cap, socotit dupa siclul sfant.
27. O suta de talanti de argint s-au intrebuintat la turnarea postamentelor scandurilor cortului si a postamentelor stalpilor perdelelor lui: o suta de postamente din o suta de talanti, cate un talant la postament;
28. Iar din o mie sapte sute saptezeci si cinci de sicli au facut carligele de la stalpii curtii, au imbracat varfurile lor si au facut pentru ei legatori.
29. Arama, adusa in dar, a fost: trei sute saptezeci de talanti si doua mii patru sute de sicli.
30. Din ea au facut postamente pentru stalpii de la intrarea cortului adunarii, jertfelnicul cel de arama, camasa de arama a lui si toate uneltele jertfelnicului;
31. Postamentele pentru toti stalpii curtii, postamentele pentru stalpii de la intrarea curtii, toti tarusii cortului si toti tarusii dimprejurul curtii.

Iesirea -Cap. 37

Odoarele sfinte din cort.

l. Dupa aceea Betaleel a facut chivotul din lemn de salcam, lung de doi coti si jumatate, larg de un cot si jumatate si inalt tot de un cot si jumatate;
2. L-a imbracat cu aur curat pe dinauntru si pe din afara, iar imprejur i-a facut o cununa de aur.
3. A turnat pentru el patru inele de aur, pentru cele patru colturi de jos ale lui: doua inele pe o latura si doua inele pe cealalta latura.
4. A facut doua parghii de lemn de salcam, le-a imbracat cu aur,
5. Si le-a varat prin inelele de pe laturile chivotului, ca sa poarte chivotul cu ele.
6. A facut apoi capacul chivotului de aur curat: lung de doi coti si jumatate si lat de un cot si jumatate.
7. A facut de asemenea doi heruvimi de aur, lucrati din ciocan, pentru cele doua capete ale capacului,
8. Si i-a asezat unul la un capat si altul la celalalt capat al capacului. Heruvimii acestia erau facuti ca iesind din capac la cele doua capete ale lui.
9. Cei doi heruvimi isi intindeau aripile unul spre altul, umbrind capacul, iar fetele lor erau indreptate una catre alta, privind spre capac.
10. A facut apoi masa din lemn de salcam, lunga de doi coti, lata de un cot si inalta de un cot si jumatate.
11. A imbracat-o cu aur curat si imprejur i-a facut o cununa de aur.
12. I-a facut de asemenea un pervaz imprejur inalt de o palma, iar imprejurul pervazului a facut cununa impletita de aur.
13. A turnat pentru ea patru inele de aur si a prins aceste inele in cele patru colturi de la cele patru picioare ale ei.
14. Inelele erau prinse de pervaz si prin ele se petreceau doua parghii pentru purtat masa.
15. Parghiile de purtat masa le-a facut din lemn de salcam si le-a imbracat cu aur.
16. A facut vase trebuitoare pentru masa: talere, cadelnite, linguri si cupe pentru turnat, toate de aur curat.
17. Dupa aceea a facut un sfesnic de aur curat si sfesnicul acesta l-a lucrat din ciocan. Fusul lui, bratele lui, cupele lui, nodurile lui si florile lui erau toate dintr-o bucata.
18. Din laturile lui ieseau sase brate: trei brate ale sfesnicului ieseau dintr-o latura a lui si trei brate ale sfesnicului ieseau din cealalta latura a lui;
19. Un brat avea trei cupe in forma florii de migdal, cu nodurile si florile lor; alt brat avea trei cupe tot in forma florii de migdal, cu nodurile si florile lor; asa aveau toate cele sase brate, care ieseau din laturile sfesnicului.
20. Iar pe fusul sfesnicului erau patru cupe in forma florii de migdal, cu nodurile si florile lor.
21. Cele sase brate, care ieseau din el, aveau: un nod sub primele doua brate, un nod sub alte doua brate si un nod sub ultimele doua brate.
22. Nodurile si ramurile de pe ele erau una cu fusul. Sfesnicul intreg era lucrat din ciocan, dintr-o singura bucata de aur curat.
23. Apoi i-a facut sapte candele, mucari si tavite de aur curat.
24. Dintr-un talant de aur curat au facut sfesnicul cu toate cele necesare lui.
25. A facut apoi jertfelnicul tamaierii, din lemn de salcam, lung de un cot, lat de un cot, adica patrat si inalt de doi coti; coarnele lui erau din el;
26. Si l-a imbracat cu aur curat pe deasupra, pe laturile lui de jur imprejur si pe coarnele lui, iar imprejur i-a facut cununa de aur.
27. Sub pervazul lui, la doua din colturile lui, a prins doua inele de aur, si le-a prins de o parte si de alta a lui, ca sa se petreaca prin ele parghiile de purtat.
28. Parghiile le-au facut din lemn de salcam si le-au imbracat cu aur.
29. A facut de asemenea mir pentru sfanta ungere si tamaie mirositoare, curate si cu iscusinta alcatuite de pregatitorii de aromate.

Iesirea - Cap. 36

Alcatuirea cortului sfant.

l. Si Betaleel, Oholiab si toti cei cu minte iscusita, carora Domnul le daduse intelepciune si pricepere, ca sa stie sa faca tot felul de lucruri trebuitoare la locasul cel sfant, vor trebui sa faca dupa cum poruncise Domnul.
2. Iar Moise a chemat pe Betaleel, pe Oholiab si pe toti cei cu minte iscusita, carora le daduse Domnul iscusinta si pe toti cei ce-i tragea inima sa vina la lucru de buna voie, ca sa ajute la acestea.
3. Si au luat ei de la Moise toate prinoasele, pe care le adusesera fiii lui Israel pentru toate cele trebuincioase locasului sfant, ca sa le lucreze. Atunci tot se mai aduceau inca la el daruri de buna voie in fiecare dimineata.
4. Deci toti cei cu minte iscusita, care implineau tot felul de lucrari la locasul sfant, au venit fiecare, de la lucru cu care se indeletnicea,
5. Si ei au spus lui Moise, zicand: “Poporul aduce mult mai mult decat trebuie pentru lucrurile ce a poruncit Domnul sa se faca”.
6. Atunci a poruncit Moise si s-a strigat in tabara, ca nici barbat, nici femeie sa nu mai faca nimic pentru daruit la locasul sfant. Si a incetat poporul de a mai aduce.
7. Caci material adunat era destul pentru toate lucrurile ce trebuiau facute, ba mai si prisosea.
8. Atunci toti cei cu minte iscusita, care se indeletniceau cu facerea locasului sfant, au facut pentru cort zece covoare de in rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie; si in tesatura lor au facut chipuri de heruvimi, alese cu iscusinta.
9. Lungimea unui covor era de douazeci si opt de coti si latimea unui covor era de patru coti. Toate covoarele aveau aceeasi masura.
10. Cinci covoare au fost prinse unul de altul si celelalte cinci iar au fost prinse unul de altul; si asa s-au facut doua jumatati de acoperis.
11. Apoi au facut cheotori de matase violeta pe marginea covorului din marginea jumatatii intai de acoperis, unde trebuia unita cu jumatatea a doua; de asemenea au facut si pe marginea jumatatii a doua, unde aceasta trebuia unita cu cea dintai;
12. Cincizeci de cheotori au facut la o jumatate de acoperamant si cincizeci de cheotori au facut la cealalta si cheotorile acestea erau unele in dreptul altora.
13. Dupa aceea au facut cincizeci de copci de aur si cu copcile acestea au unit cele doua jumatati de acoperis una cu alta si s-a facut un acoperis intreg al cortului.
14. Apoi au facut covoare de par de capra pentru acoperit cortul peste cele de mai sus. Unsprezece covoare de acestea au facut.
15. Lungimea unui covor era de treizeci de coti, iar latimea de patru coti; si cele unsprezece covoare aveau toate aceeasi masura.
16. Si au unit cinci covoare la un loc si pe celelalte sase covoare iar le-au unit la un loc.
17. Apoi au facut cincizeci de cheotori pe marginea covorului celui din marginea unei jumatati, unde aceasta trebuia sa se uneasca cu cealalta jumatate, iar cincizeci de cheotori le-au facut pe marginea covorului din marginea celeilalte jumatati, care trebuia sa se uneasca cu cea dintai.
18. Si au facut cincizeci de copci de arama ca sa uneasca covoarele spre a se face un singur acoperis de cort.
19. Apoi au mai facut pentru cort un acoperis de piei de berbec vopsite in rosu si un acoperis, pe deasupra, de piei vinete.
20. Dupa aceea au facut pentru cort scanduri din lemn de salcam de pus in picioare.
21. Fiecare scandura era lunga de zece coti si lata de un cot si jumatate.
22. Fiecare scandura avea doua cepuri, asezate unul in dreptul celuilalt.
23. Asa au facut toate scandurile cortului si anume: douazeci de scanduri pentru latura de miazazi;
24. Si sub aceste douazeci de scanduri au facut patruzeci de postamente de argint, cate doua postamente la fiecare scandura, pentru cele doua cepuri ale ei.
25. Pentru latura a doua, dinspre miazanoapte, au facut alte douazeci de scanduri
26. Si patruzeci de postamente de argint, cate doua postamente de fiecare scandura, pentru cele doua cepuri ale ei;
27. Iar pentru partea dindarat a cortului, dinspre asfintit, au facut sase scanduri.
28. Au mai facut doua scanduri pentru unghiurile de la fundul cortului.
29. Acestea erau prinse jos si sus prin cate un inel.
30. si asa, cu cele doua scanduri de la cele doua colturi erau la partea dindarat a cortului opt scanduri, iar postamente de argint saisprezece, cate doua postamente sub fiecare scandura.
31. Apoi au facut cinci parghii din lemn de salcam pentru scandurile de pe o latura a cortului,
32. Si cinci parghii pentru scandurile de pe cealalta latura;
33. Iar parghia din mijloc au facut-o asa, ca sa treaca prin scanduri, de la un capat la celalalt al peretelui.
34. Scandurile le-au imbracat cu aur; inelele, prin care se varau parghiile, le-au facut de aur si tot cu aur au imbracat si parghiile.
35. Dupa aceea au facut o perdea de matase violeta, stacojie si visinie si de in rasucit si pe ea au facut chipuri de heruvimi cu iscusinta alese, ca sa o puna intre sfanta si sfanta sfintelor.
36. Pentru ea au facut patru stalpi, din lemn de salcam, i-au imbracat cu aur, le-au facut carlige de aur si sub ei au turnat patru postamente de argint.
37. Apoi la usa cortului au facut o perdea de matase violeta, stacojie si visinie si de in rasucit, cu alesaturi.
38. Pentru ea au facut cinci stalpi cu carligele lor si i-au imbracat cu aur, turnand pentru ei cinci postamente de arama.

Iesirea - Cap. 35

Pazirea zilei de odihna. Darea de buna voie. Chemarea mesterilor.

1. Atunci a adunat Moise toata obstea fiilor lui Israel si le-a zis: “Iata ce a poruncit Domnul sa faceti:
2. sase zile sa lucrati, iar ziua a saptea sa fie sfanta pentru voi, zi de odihna, odihna Domnului; tot cel ce va lucra in ziua aceea va fi omorat.
3. In ziua odihnei sa nu faceti foc in toate locasurile voastre. Eu sunt Domnul!”
4. Apoi a grait Moise la toata obstea fiilor lui Israel si a zis: “Iata ce a mai poruncit Domnul sa va spun:
5. Aduceti din ale voastre, daruri Domnului; fiecare sa aduca Domnului daruri cat il lasa inima: aur, argint si arama;
6. Matase violeta, stacojie si visinie, vison rasucit si par de capra;
7. Piei de berbec vopsite rosu, piei de vitel de mare si lemn de salcam;
8. Untdelemn pentru sfesnic si aromate pentru mirul de uns si pentru facut miresme de tamaie,
9. Piatra de sardiu, pietre pentru prins la efod si la hosen.
10. Tot cel cu minte inteleapta dintre voi sa vina si sa faca toate cate a poruncit Domnul:
11. Cortul si acoperamintele lui, acoperisul lui cel de deasupra, verigile si scandurile lui, parghiile, stalpii si postamentele lor;
12. Chivotul legii si parghiile lui, capacul lui si perdeaua despartitoare, pietre de smarald, tamaie si mir de ungere;
13. Masa cu parghiile si toate uneltele ei si painile pentru punerea inainte,
14. Sfesnicul pentru luminat cu toate obiectele lui, candelele lui si untdelemnul de ars;
15. Jertfelnicul tamaierii si parghiile lui si miresme pentru tamaiere,
16. Jertfelnicul pentru arderile de tot, impletitura de sarma pentru el, parghiile lui si toate cele de trebuinta pentru el; baia si postamentul ei,
17. Perdelele curtii, stalpul ei cu postamentele lor si perdeaua de la intrarea in curte,
18. Tarusii cortului; tarusii curtii si franghiile lor,
19. Vesmintele sfinte pentru facut slujba in locasul sfant; vesminte sfinte pentru Aaron preotul si vesminte pentru fiii lui, pentru slujba preotiei”.
20. Dupa aceea, plecand toata obstea fiilor lui Israel de la Moise,
21. A adus fiecare cat l-a lasat inima sa si cat l-a indemnat cugetul sa aduca dar Domnului, pentru facerea cortului adunarii si a tuturor lucrurilor lui si pentru toate vesmintele sfinte.
22. Si veneau barbatii cu femeile si fiecare, dupa cum il lasa inima, aducea verigi, cercei, inele, bratari si tot felul de lucruri de aur; cum voia fiecare sa aduca Domnului daruri de aur.
23. Fiecare din cei ce aveau matase violeta, stacojie si visinie, in si par de capra, piei de berbec vopsite rosu si vanat, le aducea.
24. Fiecare din cei ce puteau sa aduca in dar argint sau arama, aducea din acestea Domnului; si fiecare din cei ce aveau lemn de salcam, aducea pentru toate cele de trebuinta;
25. Toate femeile cu minte iscusita torceau cu mainile lor si aduceau tort, matase violeta, stacojie si visinie si in.
26. Toate femeile, pe care le tragea inima si stiau sa toarca, torceau par de capra;
27. Iar capeteniile aduceau pietre de smarald si pietre scumpe de pus la efod si la hosen,
28. Precum si miresme, untdelemn pentru candelabru, mir de ungere si miresme de tamaiere.
29. Deci tot barbatul si femeia din fiii lui Israel, pe care i-a tras inima sa aduca pentru toate lucrurile ce poruncise Domnul prin Moise sa se faca, au adus dar de buna voie Domnului.
30. Apoi a zis Moise catre fiii lui Israel: “Iata Domnul a chemat anume pe Betaleel, fiul lui Uri al lui Or, din semintia lui Iuda,
31. Si l-a umplut de duhul dumnezeiesc al intelepciunii, al priceperii, al stiintei si a toata iscusinta,
32. Ca sa lucreze tesaturi iscusite, sa faca lucruri de aur, de argint si de arama;
33. Sa ciopleasca pietrele scumpe pentru incrustat, sa sape in lemn si sa faca tot felul de lucruri iscusite.
34. Si priceperea de a invata pe altii a pus-o in inima lui, in a lui si a lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din semintia lui Dan.
35. A umplut inima acestora de intelepciune, ca sa faca pentru locasul sfant orice lucru de sapator si de tesator iscusit, de cusator pe panza de matase violeta, stacojie si visinie si de in, si de tesator in stare de a face orice lucru si a nascoci tesaturi iscusite”.

Iesirea - Cap. 34

Alte table ale legii.

1. Zis-a Domnul catre Moise: “Ciopleste doua table de piatra, ca cele dintai, si suie-te la Mine in munte si voi scrie pe aceste table cuvintele care au fost scrise pe tablele cele dintai, pe care le-ai sfaramat.
2. Sa fii gata dis-de-dimineata si dimineata sa te sui in Muntele Sinai si sa stai inaintea Mea acolo pe varful muntelui.
3. Dar nimeni sa nu se suie cu tine, nici sa se arate in tot muntele: nici oi, nici vite mari sa nu pasca imprejurul acestui munte”.
4. Deci a cioplit Moise doua table de piatra, asemenea cu cele dintai, si, sculandu-se dis-de-dimineata, a luat Moise in maini cele doua table de piatra si s-a suit in Muntele Sinai, cum ii poruncise Domnul.
5. Atunci S-a pogorat Domnul in nor, a stat acolo si a rostit numele lui Iahve.
6. Si Domnul, trecand pe dinaintea lui, a zis: “Iahve, Iahve, Dumnezeu, iubitor da oameni, milostiv, indelung-rabdator, plin de indurare si de dreptate,
7. Care pazeste adevarul si arata mila la mii de neamuri; Care iarta vina si razvratirea si pacatul, dar nu lasa nepedepsit pe cel ce pacatuieste; Care pentru pacatele parintilor pedepseste pe copii si pe copiii copiilor pana la al treilea si al patrulea neam!”
8. Atunci a cazut Moise indata la pamant si s-a inchinat lui Dumnezeu,
9. Zicand: “De am aflat bunavointa in ochii Tai, Stapane, sa mearga Stapanul in mijlocul nostru, caci poporul acesta e indaratnic; dar, iarta nelegiuirile noastre si pacatele si ne fa mostenirea Ta!”
10. Domnul insa a zis catre Moise: “Iata, Eu inchei legamant inaintea a tot poporul tau: Voi face lucruri slavite, cum n-au fost in tot pamantul si la toate popoarele; si tot poporul in mijlocul caruia te vei afla tu, va vedea lucrurile Domnului, caci infricosator va fi ceea ce voi face pentru tine.
11. Pastreaza ceea ce iti poruncesc Eu acum: Iata Eu voi izgoni de la fata ta pe Amorei, pe Canaanei, pe Hetei, pe Ferezei, pe Hevei, pe Gherghesei si pe Iebusei.
12. Fereste-te sa intri in legatura cu locuitorii tarii aceleia, in care ai sa intri, ca sa nu fie ei o cursa intre voi.
13. Jertfelnicele lor sa le stricati, stalpii lor sa-i sfaramati; sa taiati dumbravile lor cele sfintite si dumnezeii lor cei ciopliti sa-i ardeti in foc,
14. Caci tu nu trebuie sa te inchini la alt dumnezeu, fara numai Domnului Dumnezeu, pentru ca numele Lui este “Zelosul”; Dumnezeu este zelos.
15. Nu cumva sa intri in legatura cu locuitorii tarii aceleia, pentru ca ei, urmand dupa dumnezeii lor si aducand jertfe dumnezeilor lor, te vor pofti si pe tine sa gusti din jertfa lor.
16. Si vei lua fetele lor sotii pentru fiii tai si fetele tale le vei marita dupa feciorii lor; si vor merge fetele tale dupa dumnezeii lor si fiii tai vor merge dupa dumnezeii lor.
17. Sa nu-ti faci dumnezei turnati.
18. Sarbatoarea azimelor sa o pazesti: sapte zile, cum ti-am poruncit Eu, sa mananci azime, la vremea randuita in luna Aviv, caci in luna Aviv ai iesit tu din Egipt.
19. Tot intaiul nascut de parte barbateasca este al Meu; asemenea si tot intaiul nascut al vacii si tot intaiul nascut al oii.
20. Iar intaiul nascut al asinei sa-l rascumperi cu un miel, iar de nu-l vei rascumpara, sa-i frangi gatul. Toti intaii nascuti din fiii tai sa-i rascumperi si nimeni sa nu se infatiseze inaintea Mea cu mana goala.
21. Sase zile lucreaza, iar in ziua a saptea sa te odihnesti; chiar in vremea semanatului si a secerisului sa te odihnesti.
22. Sa tii si sarbatoarea saptamanilor, sarbatoarea pargei, la secerisul graului, si sarbatoarea strangerii roadelor, la sfarsitul toamnei.
23. De trei ori pe an sa se infatiseze inaintea Domnului Dumnezeului lui Israel toti cei de parte barbateasca ai tai,
24. Caci cand voi goni popoarele de la fata ta si voi largi hotarele tale, nimeni nu va pofti ogorul tau, de te vei sui sa te infatisezi inaintea Domnului Dumnezeului tau de trei ori pe an.
25. Sa nu torni sangele jertfei Mele pe paine dospita si jertfa de la sarbatoarea Pastilor sa nu ramana pana a doua zi.
26. Cele dintai roade ale tarinii tale sa le aduci in casa Domnului Dumnezeului tau. Sa nu fierbi iedul in laptele mamei sale”.
27. Si a mai zis Domnul catre Moise: “Scrie-ti cuvintele acestea, caci pe cuvintele acestea inchei Eu legamant cu tine si cu Israel!”
28. Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile si patruzeci de nopti; si nici paine n-a mancat, nici apa n-a baut. Si a scris Moise pe table cuvintele legamantului: cele zece porunci.
29. Iar cand se pogora Moise din Muntele Sinai, avand in maini cele doua table ale legii, el nu stia ca fata sa stralucea, pentru ca graise Dumnezeu cu el.
30. Deci Aaron si toti fiii lui Israel, vazand pe Moise ca are fata stralucitoare, s-au temut sa se apropie de el.
31. Atunci i-a chemat Moise si au venit la el Aaron si toate capeteniile obstei si Moise a grait cu ei.
32. Dupa aceasta s-au apropiat de el toti fiii lui Israel si el le-a poruncit tot ce-i graise Domnul in Muntele Sinai.
33. Iar dupa ce a incetat de a grai cu ei, Moise si-a acoperit fata cu un val.
34. Cand insa intra el inaintea Domnului, ca sa vorbeasca cu El, atunci isi ridica valul pana cand iesea; iar la iesire spunea fiilor lui Israel cele ce i se poruncisera de catre Domnul.
35. Si vedeau fiii lui Israel ca fata lui Moise stralucea si Moise isi punea iar valul peste fata sa, pana cand intra din nou sa vorbeasca cu Domnul.

Iesirea - Cap. 33

Moise se roaga pentru popor. Doreste sa vada slava Domnului.

1. Apoi a zis Domnul catre Moise: “Du-te de aici tu si poporul tau, pe care l-ai scos din pamantul Egiptului, si suiti-va in pamantul, pentru care M-am jurat lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov, zicand: Urmasilor vostri il voi da.
2. Eu voi trimite inaintea ta pe ingerul Meu si va izgoni pe Canaanei, pe Amorei, pe Hetei, pe Ferezei, pe Gherghesei, pe Hevei si pe Iebusei,
3. Si te voi duce in tara unde curge lapte si miere. Dar Eu nu voi merge in mijlocul vostru, ca sa nu va pierd pe cale, pentru ca sunteti popor indaratnic!
4. Auzind insa acest cuvant grozav, poporul a plans cu jale si nimeni n-a mai pus pe sine podoabele sale.
5. Caci Domnul zisese lui Moise: “Spune fiilor lui Israel: Voi sunteti popor indaratnic. De voi merge Eu in mijlocul vostru, intr-o clipeala va voi pierde. Dezbracati acum de pe voi hainele voastre cele frumoase si podoabele voastre si voi vedea ce voi face cu voi”.
6. Atunci fiii lui Israel au dezbracat de pe ei podoabele lor si hainele cele frumoase cand au plecat de la Muntele Horeb.
7. Iar Moise, luandu-si cortul, l-a intins afara din tabara, departe de ea, si-l numi cortul adunarii; si tot cel ce cauta pe Domnul venea la cortul adunarii, care se afla afara din tabara.
8. Si cand se indrepta Moise spre cort, tot poporul se scula si sta fiecare la usa cortului sau si se uita dupa Moise, pana ce intra el in cort.
9. Iar dupa ce intra Moise in cort, se pogora un stalp de nor si se oprea la intrarea cortului si Domnul graia cu Moise.
10. Si vedea tot poporul stalpul cel de nor, care statea la usa cortului, si se scula tot poporul si se inchina fiecare din usa cortului sau.
11. Domnul insa graia cu Moise fata catre fata, cum ar grai cineva cu prietenul sau. Dupa aceea Moise se intorcea in tabara; iar tanarul sau slujitor Iosua, fiul lui Navi, nu parasea cortul.
12. Atunci a zis Moise catre Domnul: “Iata, Tu imi spui: Du pe poporul acesta, dar nu mi-ai descoperit pe cine ai sa trimiti cu mine, desi mi-ai spus: Te cunosc pe nume si ai aflat bunavointa inaintea ochilor Mei.
13. Deci, de am aflat bunavointa in ochii Tai, arata-Te sa Te vad, ca sa cunosc si sa aflu bunavointa in ochii Tai si ca acest neam e poporul Tau”.
14. Si a zis Domnul catre el: “Eu Insumi voi merge inaintea Ta si Te voi duce la odihna!”
15. Zis-a Moise catre Domnul: “Daca nu mergi Tu Insuti cu noi, atunci sa nu ne scoti de aici;
16. Caci prin ce se va cunoaste cu adevarat ca eu si poporul Tau am aflat bunavointa inaintea Ta? Au nu prin aceea ca Tu sa fii insotitorul nostru? Atunci eu si poporul Tau vom fi cei mai slaviti dintre toate popoarele de pe pamant”.
17. Si a zis Domnul catre Moise: “Voi face si ceea ce zici tu, pentru ca tu ai aflat bunavointa inaintea Mea si te cunosc pe tine mai mult decat pe toti”.
18. Si Moise a zis: “Arata-mi slava Ta! ”
19. Zis-a Domnul catre Moise: “Eu voi trece pe dinaintea ta toata slava Mea, voi rosti numele lui Iahve inaintea ta si pe cel ce va fi de miluit il voi milui si cine va fi vrednic de indurare, de acela Ma voi indura”.
20. Apoi a adaugat: “Fata Mea insa nu vei putea s-o vezi, ca nu poate vedea omul fata Mea si sa traiasca”.
21. Si iarasi a zis Domnul: “Iata aici la Mine un loc: sezi pe stanca aceasta;
22. Cand va trece slava Mea, te voi ascunde in scobitura stancii si voi pune mana Mea peste tine pana voi trece;
23. Iar cand voi ridica mana Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar fata Mea nu o vei vedea!”

Iesirea - Cap. 32

Vitelul de aur.

1. Vazand insa poporul ca Moise intarzie a se pogori din munte, s-a adunat la Aaron si i-a zis: “Scoala si ne fa dumnezei, care sa mearga inaintea noastra, caci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din tara Egiptului, nu stim ce s-a intamplat”.
2. Iar Aaron le-a zis: “Scoateti cerceii de aur din urechile femeilor voastre, ale feciorilor vostri si ale fetelor voastre si-i aduceti la mine”.
3. Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor sai si i-a adus la Aaron.
4. Luandu-i din mainile lor, i-a turnat in tipar si a facut din ei un vitel turnat si l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: “Iata, Israele, dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!
5. Vazand aceasta, Aaron a zidit inaintea lui un jertfelnic; si a strigat Aaron si a zis: “Maine este sarbatoarea Domnului!”
6. A doua zi s-au sculat ei de dimineata si au adus arderi de tot si jertfe de pace; apoi a sezut poporul de a mancat si a baut si pe urma s-a sculat si a jucat.
7. Atunci a zis Domnul catre Moise: “Grabeste de te pogoara de aici, caci poporul tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului, s-a razvratit.
8. Curand s-au abatut de la calea pe care le-am poruncit-o, si-au facut un vitel turnat si s-au inchinat la el, aducandu-i jertfe si zicand: “Iata, Israele, dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”
9. Si a mai zis Domnul catre Moise: “Eu Ma uit la poporul acesta si vad ca este popor tare de cerbice;
10. Lasa-Ma dar acum sa se aprinda mania Mea asupra lor, sa-i pierd si sa fac din tine un popor mare!”
11. Moise insa a rugat pe Domnul Dumnezeul sau si a zis: “Sa nu se aprinda, Doamne, mania Ta asupra poporului Tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului cu putere mare si cu bratul Tau cel inalt,
12. Ca nu cumva sa zica Egiptenii: I-a dus la pieire, ca sa-i ucida in munti si sa-i stearga de pe fala pamantului. Intoarce-Ti iutimea maniei Tale, milostiveste-Te si nu cauta la rautatea poporului Tau.
13. Adu-ti aminte de Avraam, de Isaac si de Iacov, robii Tai, carora Te-ai jurat Tu pe Tine Insuti, zicand: Voi inmulti foarte tare neamul vostru, ca stelele cerului; si tot pamantul acesta, de care v-am vorbit, il voi da urmasilor vostri si-l vor stapani in veci!”
14. Atunci a abatut Domnul pieirea ce zisese s-o aduca asupra poporului Sau.
15. Dupa aceea Moise, intorcandu-se; s-a pogorat din munte, cu cele doua table ale legii in mana, scrise pe amandoua partile lor - pe o parte si pe alta erau scrise.
16. Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu si scrierea era scrierea lui Dumnezeu, sapata pe table.
17. Atunci, auzind Iosua glasul poporului rasunand, a zis catre Moise: “In tabara se aud strigate de razboi”.
18. Iar Moise a zis: “Acesta nu este glas de biruitori, nici glas de biruiti; ci eu aud glas de oameni beli”.
19. Iar dupa ce s-a apropiat de tabara, el a vazut vitelul si jocurile si, aprinzandu-se de manie, a aruncat din mainile sale cele doua table si le-a sfaramat sub munte.
20. Apoi luand vitelul, pe care-l facusera ei, l-a ars in foc, l-a facut pulbere si, presarandu-l in apa, a dat-o sa o bea fiii lui Israel.
21. Dupa aceea a zis catre Aaron: “Ce ti-a facut poporul acesta, de l-ai varat intr-un pacat asa de mare?”
22. Iar Aaron a raspuns lui Moise: “Sa nu se aprinda mania domnului meu! Tu stii pe poporul acesta ca e razvratitor.
23. Caci ei mi-au zis: Fa-ne dumnezei, care sa mearga inaintea noastra, caci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din tara Egiptului, nu stim ce s-a intamplat.
24. Atunci eu le-am zis: Cine are aur sa-l scoata. Si ei l-au scos si mi l-au dat mie si eu l-am aruncat in foc si a iesit acest vitel”.
25. Moise, vazand ca poporul acesta e neinfranat, caci Aaron ingaduise sa ajunga neinfranat si de ras inaintea dusmanilor lui,
26. A stat la intrarea taberei si a zis: “Cine este pentru Domnul sa vina la mine!” Si s-au adunat la el toti fiii lui Levi.
27. Iar Moise le-a zis: “Asa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Sa-si incinga fiecare din voi sabia sa la sold si strabatand tabara de la o intrare pana la cealalta, inainte si inapoi, sa ucida fiecare pe fratele sau, pe prietenul sau si pe aproapele sau”.
28. Si au facut fiii lui Levi dupa cuvantul lui Moise. In ziua aceea au cazut din popor ca la trei mii de oameni.
29. Caci Moise le zisese fiilor lui Levi: “Afierositi-va astazi mainile voastre Domnului, fiecare prin fiul sau sau prin fratele sau, ca sa va trimita El astazi binecuvantare!”
30. Iar a doua zi a zis Moise catre popor: “Ati facut pacat mare; ma voi sui acum la Domnul sa vad nu cumva voi sterge pacatul vostru”.
31. Si s-a intors Moise la Domnul si a zis: “O, Doamne, poporul acesta a savarsit pacat mare, facandu-si dumnezeu de aur.
32. Rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-i; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, in care m-ai scris!”
33. Zis-a Domnul catre Moise: “Pe acela care a gresit inaintea Mea il voi sterge din cartea Mea.
34. Iar acum mergi si du poporul acesta la locul unde ti-am zis. Iata ingerul Meu va merge inaintea ta si in ziua cercetarii Mele voi pedepsi pacatul lor”.
35. Astfel a lovit Domnul poporul, pentru vitelul ce isi facuse, pe care-l turnase Aaron.

Iesirea - Cap. 31

Mesterii cortului. Serbarea zilei de odihna si tablele legii.

1. Dupa aceea a grait Domnul cu Moise si a zis:
2. “Iata, Eu am randuit anume pe Betaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din semintia lui Iuda,
3. Si l-am umplut de duh dumnezeiesc, de intelepciune, de pricepere, de stiinta si de iscusinta la tot lucrul,
4. Ca sa faca lucruri de aur, de argint si de arama, de matase violeta, stacojie si visinie, si de in rasucit,
5. Sa slefuiasca pietre scumpe pentru podoabe si sa sape in lemn tot felul de lucruri.
6. Si iata, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din semintia lui Dan, si am pus intelepciune in mintea oricarui om iscusit, ca sa faca toate cate ti-am poruncit:
7. Cortul adunarii, chivotul legii, capacul cel de deasupra lui si toate lucrurile cortului;
8. Masa si toate vasele ei; sfesnicul cel de aur curat cu toate obiectele lui si jertfelnicul tamaierii;
9. Jertfelnicul pentru arderile de tot cu toate obiectele lui; baia si postamentul ei;
10. tesaturile pentru invelis, vesmintele sfintite pentru Aaron preotul si vesmintele de slujba pentru fiii lui;
11. Mirul pentru ungere si aromatele mirositoare pentru locasul cel sfant; toate le vor face ei asa, cum ti-am poruncit Eu tie”.
12. Si a mai vorbit Domnul cu Moise si a zis:
13. “Spune fiilor lui Israel asa: Bagati de seama sa paziti zilele Mele de odihna, caci acestea sunt semn intre Mine si voi din neam in neam, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul, Cel ce va sfinteste.
14. Paziti deci ziua de odihna, caci ea este sfanta pentru voi. Cel ce o va intina, acela va fi omorat; tot cel ce va face intr-insa vreo lucrare, sufletul acela va fi starpit din poporul Meu;
15. Sase zile sa lucreze, iar ziua a saptea este zi de odihna, inchinata Domnului; tot cel ce va munci in ziua odihnei va fi omorat.
16. Sa pazeasca deci fiii lui Israel ziua odihnei, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamant vesnic.
17. Acesta este semn vesnic intre Mine si fiii lui Israel, pentru ca in sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, iar in ziua a saptea a incetat si S-a odihnit”.
18. Dupa ce a incetat Dumnezeu de a grai cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele doua table ale legii, table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

Iesirea - Cap. 30

Altarul tamaierii.

1. “Sa faci de asemenea un jertfelnic de tamaiere, din lemn de salcam.
2. Dar sa-l faci patrat, lung de un cot si lat de un cot si inalt de doi coli; coarnele lui sa fie din el.
3. Sa imbraci cu aur curat partea lui de sus, peretii imprejur si coarnele lui; si sa-i faci imprejur o cununa de aur impletita.
4. Sub cununa lui impletita sa-i faci doua inele de aur curat si sa le pui la doua colturi pe doua laturi ale lui. Acestea sa fie de bagat parghiile pentru a-l purta cu ele.
5. Parghiile sa i le faci din lemn de salcam si sa le imbraci cu aur.
6. Jertfelnicul sa-l asezi in fata perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am sa Ma arat Eu tie.
7. Pe el Aaron va arde tamaie mirositoare in fiecare dimineata, cand pregateste candelele.
8. Cand va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme. Aceasta tamaiere neintrerupta se va face pururea inaintea Domnului din neam in neam.
9. Sa nu aduceti pe el nici o ardere de tamaie straina, nici ardere de tot, nici dar de paine, nici turnare sa nu turnati pe el.
10. Aaron va savarsi jertfa de curatire peste coarnele lui o data pe an; cu sange din jertfa de curatire cea pentru pacat il va curati el o data pe an; in neamul vostru aceasta este mare sfintenie inaintea Domnului”.
11. Apoi a grait Domnul cu Moise si a zis:
12. “Cand vei face numaratoarea fiilor lui Israel, la cercetarea lor, sa dea fiecare Domnului rascumparare ca sa nu vina nici o nenorocire asupra lor in timpul numaratului.
13. Cel ce intra la numaratoare sa dea jumatate de siclu, dupa siclul sfant, care are douazeci de ghere; deci darul Domnului va fi o jumatate de siclu.
14. Tot cel ce intra la numaratoare, de la douazeci de ani in sus, sa aduca aceasta dare Domnului.
15. Sa nu dea bogatul mai mult, nici saracul mai putin de jumatate de siclu dar Domnului, pentru rascumpararea sufletului.
16. Sa iei argintul de rascumparare de la fiii lui Israel si sa-l dai la trebuintele cortului adunarii si va fi pentru fiii lui Israel spre pomenire inaintea Domnului, ca sa crute sufletele voastre”.
17. Si iarasi a grait Domnul cu Moise si a zis:
18. “Sa faci o baie de arama, cu postament de arama, pentru spalat; s-o pui intre cortul adunarii si jertfelnic si sa torni intr-insa apa.
19. Aaron si fiii lui isi vor spala in ea mainile si picioarele lor cu apa.
20. Cand trebuie sa intre ei in cortul marturiei, sa se spele cu apa de aceasta, ca sa nu moara; si cand trebuie sa se apropie de jertfelnic, ca sa slujeasca si ca sa aduca ardere de tot Domnului, sa-si spele mainile lor si picioarele lor cu apa, ca sa nu moara.
21. Si va fi aceasta randuiala vesnica pentru el si pentru urmasii lui, din neam in neam”.
22. Apoi a grait Domnul cu Moise si a zis:
23. “Sa iei din cele mai bune mirodenii: cinci sute sicli de smirna aleasa; jumatate din aceasta, adica doua sute cincizeci sicli de scortisoara mirositoare; doua sute cincizeci sicli trestie mirositoare;
24. Cinci sute sicli casie, dupa siclul sfant, si untdelemn de masline un hin,
25. Si sa faci din acestea mir pentru ungerea sfanta, mir alcatuit dupa mestesugul facatorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfanta ungere.
26. Sa ungi cu el cortul adunarii, chivotul legii si toate lucrurile din cort,
27. Masa si toate cele de pe ea, sfesnicul si toate lucrurile lui, jertfelnicul tamaierii,
28. Jertfelnicul arderii de tot si toate lucrurile lui si baia si postamentul ei.
29. Si sa le sfintesti pe acestea si va fi sfintenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinti.
30. Sa ungi de asemenea si pe Aaron si pe fiii lui si sa-i sfintesti, ca sa-Mi fie preoti.
31. Iar fiilor lui Israel sa le spui: Acesta va fi pentru voi mirul sfintei ungeri, in numele Meu, in neamul vostru.
32. Trupurile celorlalti oameni sa nu le ungi cu el si dupa chipul alcatuirii lui sa nu va faceti pentru voi mir la fel. Acesta este lucru sfant si sfant trebuie sa fie si pentru voi.
33. Cine isi va face ceva asemanator lui, sau cine se va unge cu el din cei ce nu trebuie sa se unga, acela se va starpi din poporul sau”.
34. Apoi a zis Domnul catre Moise: “Ia-ti mirodenii: stacte, oniha, halvan mirositor si tamaie curata, din toate aceeasi masura,
35. Si fa din ele, cu ajutorul mestesugului facatorilor de aromate, un amestec de tamaiat, cu adaos de sare, curat si sfant;
36. Piseaza-l marunt si-l pune inaintea chivotului legii, in cortul adunarii, unde am sa Ma arat tie. Aceasta va fi pentru voi sfintenie mare.
37. Tamaie, alcatuita in felul acesta, sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul.
38. Cine isi va face asemenea amestec, ca sa afume cu el, sufletul acela se va starpi din poporul sau”.

DOAMNE AJUTA!

DRAGI FRATI SI SURORI INTRU DOMNUL,FIE CA DUPA VIZITA PE ACEST BLOG,SA VA INTARITI INTRU CREDINTA IN DOMNUL SI SA ADUCETI SLAVA DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU IISUS HRISTOS SI TUTUROR SFINTILOR SAI.AMIN!