Acatist pentru cei care sufera de patima desfraului

Acatist - Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege "Rugăciune citită în picioare", deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!) 

Acatistul Cuviosului  Moise Ungurul -
(26 iulie / 8 august)
(pt ajutor în patima desfrânării şi în toată lupta cu trupul)


Tropar, glas 3
Ca un alt Iosif, al curăţiei şi al fecioriei iubitor, cinstitule şi la fel cu înge-rii, Moise, cu cântări sfinte te cinstim noi, păcătoşii; cu sârguinţă ne rugăm ţie: roagă pe Hristos Domnul, să vindece patimile noastre şi să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac, glas 3
Întru cele înalte spre singurul Dumnezeu căutând, urând toate cele pă-mânteşti, nepurtând grijă de trup, la chinuri cu bărbăţie te-ai dat; de aceea, foamea, setea, legăturile, zăvorârea în temniţă, cu putere în toata fapta bună,  fără cârtire ai răbdat; iar bătaie, scurgere de sânge şi tăiere de mădular, pen-tru curată fecioria ta, cu bărbăţie ai purtat. Şi acum, cu cetele feciorelnice stând în faţa Sfintei Treimi, de toate ispitele, roagă să fie izbăviţi cei ce-ţi strigă ţie: bucură-te, Moise, fericite părinte!

Condac 1
Biruitorule făcător de minuni, cel ce eşti plin de Duhul Sfânt, cuvioase pă-rinte Moise, minunat nevoitor şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, care ai îndrăzneală la Domnul, de toate nevoile ne izbăveşte, căci cu bucurie în inimi te chemăm:
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Icos 1
Făcătorul Îngerilor şi Domnul Puterilor te-a arătat, minunate, Înger în trup şi rugător credincioşilor. Alergând la ajutorul tău, acestea cu bucurie îţi aducem:
Bucură-te, cu a îngerilor curăţie asemănându-te.
Bucură-te, preabunule învăţător al monahilor.
Bucură-te, stea minunată a fecioriei.
Bucură-te, împlinitorule cu râvnă al postului şi al înfrânării.
Bucură-te, chip luminos al blândeţii şi al smereniei.
Bucură-te, cel ce eşti credincioşilor mângâiere.
Bucură-te, ocrotitor ceresc al pământenilor.
Bucură-te, cel ce ai luat jugul cel bun.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 2
Văzând Domnul curăţia inimii tale, te-a ales spre a cunoaşte slava cea ce-rească. Când laolaltă cu cei doi fraţi ai tăi, în oraşul Kiev te-ai mutat şi sfin-ţilor "purtători de pătimiri" Boris şi Gleb cu osârdie ai slujit, atunci tu, fricite, în rugăciuni ai stăruit, pe cât poate un tânăr puternic, voind sfinţilor să te asemeni. Pentru acestea, cu bucurie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia.

Icos 2
Având mintea purtătoare de Dumnezeu, o, cuvioase părinte Moise, prin minunata pronie Dumnezeiască,  la râul Alt, oastea lui Sviatopolk a ucis pe fratele tău, Gheorghe, împreună cu sfântul "purtător de pătimiri" Boris. Tu însă, singur scăpând de la moarte, ai venit în oraşul Kiev la Predislava, sora lui laroslav şi, ajungând acolo, te rugai Domnului întru nevoinţă. Noi, cei ce slăvim pe Dumnezeu care te-a izbăvit, îţi grăim ţie acestea:
Bucură-te, început al înţelepciunii, care frica de Domnul ţi-ai pus-o ca dreptar al vieţii.
Bucură-te, căci niciodată n-ai întristat pe Îngerul Păzitor.
Bucură-te, rază a luminii dumnezeieşti.
Bucură-te, crin cu bună mireasmă a fecioriei şi a veşniciei.
Bucură-te, căci cu credinţa cea adevărată ai bineplăcut lui Hristos Dom-nul.
Bucură-te, neadormit rugător către Maica Domnului.
Bucură-te, grabnicule vindecător al neputinţelor noastre.
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 3

Cu putere de sus, dăruită ţie, şi cu îndelungă răbdare fiind tu prea împo-dobit, când te vedeai la mâini şi la picioare ferecat cu lanţuri grele şi păzit foarte, de iubire către Dumnezeu ardeai neîncetat, cântând aşa: Aliluia.

Icos 3
Fierbinte şi bună evlavie având, ai fost ispitit de o oarecare femeie tânără foarte bogată, al cărei bărbat, cu Boleslav la război plecând, nu s-a mai în-tors; aceea, primind în minte vederea bunătăţii tale, s-a aprins de poftă tru-pească de către tine; însă tu toate răbdând, te rugai. De acestea, cu frică mi-nunându-ne, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, că de la vârstă fragedă te-ai dat slujirii lui Dumnezeu.
Bucură-te, care pe Cel Unul mai mult decât toate ai iubit.
Bucură-te, căci trupul, duhului l-ai supus.
Bucură-te, răbdătorule a toate, pentru Domnul.
Bucură-te, cel ce cu vitejie ai înfruntat viclenia văduvei.
Bucură-te, mergătorule pe calea cea strâmtă a Evangheliei.
Bucură-te, podoabă sfântă a Lavrei Pecerska - Kiev.
Bucură-te, că prin tine Domnul Se slăveşte.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 4
Furtună de gânduri a adus neruşinata văduvă peste biserica sufletului tău, tulburându-l, cuvioase, văzând că eşti rob credincios lui Hristos; pentru aceasta şi noi, cătând la furtuna de patimi şi nevoi ridicată pe marea vieţii, scăpăm la limanul rugăciunilor tale, cântând lui Hristos Domnul: Aliluia.

Icos 4
Auzind şi văzând sfânta-ţi vieţuire, lumea se uimeşte de puterea harului care iese din gura ta, proslăvind pe Domnul; pentru aceasta, şi noi, cu bucur-ie te cinstim:
Bucură-te, minunat ales al lui Dumnezeu.
Bucură-te, care slava deşartă a lumii acesteia ai socotit-o gunoi.
Bucură-te, că sufletul tău pentru preadulcele Iisus l-ai pus.
Bucură-te, că înaintea Prestolului Domnului, împreună cu Puterile Cereşti şezi.
Bucură-te, înălţătorule către nepătimire.
Bucură-te, cuvioase părinte, că în răbdare eşti nebiruit.
Bucură-te, părtaş al Luminii Neînserate.
Bucură-te, atrăgătorule puternic al darului Dumnezeiesc.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 5
Stea izvorâtoare de Dumnezeu s-a arătat lumii viaţa ta, cuvioase părinte Moise, căci, mai mult decât orice ai iubit neprihănirea trupească şi duhovni-cească şi, pentru aceste chinuri vremelnice, ai nădăjduit să fii izbăvit de chi-nurile veşnice, cântând cu mulţumire Domnului: Aliluia.

Icos 5
Văzând vrăjmaşul neamului omenesc a ta curată şi sfântă trăire, mai vâr-tos a înfierbântat pe văduvă, care te-a îmbrăcat în haine scumpe şi, cu mân-căruri dulci hrănindu-te, cu neruşinare te trăgea la lucru necuviincios; tu, însă, părinte sfinte, cu mai multă râvnă te rugai şi posteai. Pentru toate, îţi cântăm acestea:
Bucură-te, ostaş bun al lui Hristos.
Bucură-te, al sfintei Biserici laudă şi bucurie.
Bucură-te, cel ce de har Dumnezeiesc eşti plin.
Bucură-te, căci nu numai cu cuvântul, ci şi cu multe fapte ne înveţi.
Bucură-te, ajutătorule grabnic al celor împovăraţi de felurite nevoi şi is-pite.
Bucură-te, alesule al lui Hristos, făcător de minuni.
Bucură-te, că în fapte de vitejie, trăirea pământească ai săvârşit.
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit să vezi slava lui Dumnezeu.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 6
Se propovăduieşte în toată lumea bărbăţia duhovnicească a faptelor tale, fericite, căci nici un preţ n-ai pus pe această viaţă. Ticăloasa femeie, cu foa-mea a pus la cale să te omoare, azvârlindu-te în temniţă. Alţii, însă, te în-demnau, grăindu-ţi: "Cine nu va râde de nebunia ta; mai bine supune-te acestei femei!" Iar tu, fericite, ai răspuns: "Toată această împărăţie urăsc, pentru Cel de sus", - cântând Domnului: Aliluia.

Icos 6
Ai strălucit aici în trup stricăcios cu lumină cerească, grăind cuvintele Evangheliei:  “Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului”.
Aceleaşi şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, părinte, cu lumina faptelor tale bune ai prealuminat lumea.
Bucură-te, cel ce focul iubirii pentru Hristos în tine ai purtat.
Bucură-te, ajutor grabnic în nevoi.
Bucură-te, cel ce eşti îngeresc trăitor.
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de desfătarea lumească.
Bucură-te, rugătorule pentru cei ce cinstesc sfânta pomenirea ta.
Bucură-te, cuceritorule al odihnei veşnice.
Bucură-te, moştenitor al bunătăţilor nespuse.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 7
Având dorire să placi Domnului cu viaţa şi credinţa nestinsă, ai fost îm-brăcat în chipul îngeresc monahicesc de către un ieromonah de la Sfântul Munte Athos; pentru strălucirea sfintelor tale fapte, cu râvnă te mărim şi lui Hristos Domnul Care te-a proslăvit, Îi cântăm: Aliluia.

Icos 7
O nouă răutate a arătat femeia cea vicleană când, în nebunia sa, a porun-cit să tete facă famen, tu ca un mort şedeai întins, abia mai având puţină su-flare în tine. Cu frică şi evlavie ne aducem aminte de îndelunga ta răbdare, te fericim, lăudându-te cu acestea:
Bucură-te, că focul dragostei de Dumnezeu în inima ta nestins ai păstrat.
Bucură-te, învăţător preabun al vitejiei şi trezviei.
Bucură-te, călăuzitorule către mântuire al credincioşilor.
Bucură-te, cel ce eşti mai tare ca diamantul în răbdare, căci sângele tău ca o porfiră împodobeşte Biserica.
Bucură-te, că la cuviosul Antonie, să slujeşti Domnului ai venit.
Bucură-te, cel ce cu minunile tale ai preaslăvit Lavra Pecerska.
Bucură-te, că ai supus voia ta voii Tatălui Ceresc.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 8
Străină minune află cei ce aleargă la tine, fericite Moise, căci, cu darul bi-ruinţei asupra patimilor ai fost dăruit. Asemănându-te lui Moise cel dintâi, care cu toiagul minuni a făcut, aşa tu, cu toiagul, patima fratelui ai vindecat. Noi însă, mulţumind pentru toate Domnului, Care cu o asemenea tărie te-a dăruit, cu dragoste cântăm: Aliluia,

Icos 8
Plin de toate darurile Dumnezeieşti, petrecând în peşteră zece ani, în tăcere, ai strălucit cu lumină cerească asemenea îngerilor şi ai primit să fii văzător de Dumnezeu, învrednicindu-te de fericirea celor curaţi cu inima, cuvioase părinte Moise. Pentru toate acestea, cu cuviinţă te chemăm:
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu dăruieşte izbăvire din patimi.
Bucură-te, fericite, cel ce eşti plinitor cu inimă curată al poruncilor.
Bucură-te, că vrednic ai fost să vezi lumina Dumnezeiască.
Bucură-te, rugător neîncetat pentru sufletele noastre.
Bucură-te, cel ce deprinderile sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu ţi-ai însuşit.
Bucură-te, laudă înaltă a cuvioşilor.
Bucură-te, că întru smerenie te-ai desăvârşit.
Bucură-te, că adormirea ta, Sfânta Biserică o proslăveşte.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 9
Toată firea îngerească se minunează de înălţimea curăţiei tale, Biserica iarăşi te preamăreşte, căci tăinuitor al harului Dumnezeiesc te-ai arătat şi să vezi faţă către faţă pe Dumnezeu te-ai învrednicit. Iar noi, totdeauna, împre-ună cu tine cântăm: Aliluia.

Icos 9
Ritorii cei mult-grăitori nu se pricep să spună despre curăţia ta, fericite, iar noi, de dragoste fiind biruiţi, îndrăznim a-ţi cânta astfel de laude:
Bucură-te, întăritorul neputincioşilor.
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi şi îndureraţi.
Bucură-te, al celor buni povăţuitor.
Bucură-te, pentru curăţia feciorească de Dumnezeu încununat.
Bucură-te, iubitor fierbinte al slavei Dumnezeieşti.
Bucură-te, că ai înmulţit talantul dat ţie.
Bucură-te, că din toată inimal pe Hristos Dumnezeu L-ai iubit.
Bucură-te, candelă care luminezi inimile celor care te pomenesc.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 10
Dorind să-ţi izbăveşti sufletul, ai nesocotitit trupul tău. În Lavra Pecerska, a sfântului Antonie, sfârşitul călătoriei pământeşti încheind, cu moarte evla-vioasă şi sfântă te-ai săvârşit şi, ca un biruitor, nu cu oamenii, dar cu îngerii cânţi Domnului: Aliluia.

Icos 10
Cu răbdarea ca un zid îngrădindu-te, te-ai arătat slujitor credincios lui Hristos Împăratului Ceresc şi pe calea cea strâmtă viaţa ţi-ai petrecut. Şi noi, cu dragoste cinstind pomenirea adormirii tale şi dobândirea sfintelor tale moaşte, te fericim, cântând aşa:
Bucură-te, al nostru reazem biruitor.
Bucură-te, slobozitor al celor ispitiţi, care te cheamă în rugăciuni.
Bucură-te, cel ce în bucuria Domnului ai intrat prin multe suferinţe.
Bucură-te, cel care ţi-ai spălat sufletul cu multe lacrimi.
Bucură-te, căci cuvântul apostolului: “dragostea îndelung rabdă”,  ai împlinit.
Bucură-te, moştenitor cu sfinţii al fericirii raiului.
Bucură-te, care dai ajutor celor de departe şi celor de aproape.
Bucură-te, fericite locuitor al lumii cereşti.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător

Condac 11
Cântare de acatist îţi aducem spre laudă şi mărire, cuvioase părinte Moise, săvârşind cu râvnă sfânta pomenirea ta. Tu însă, cu milă primeşte puţina noastră rugăciune, fii nouă apărător, acoperitor şi rugător către Domnul. Iar noi, aducându-ne aminte de bineplăcută vieţuirea ta şi de faptele cele mult-nevoitoare, cântăm Ziditorului Celui Ce te proslăveşte: Aliluia.

Icos 11
Asemenea unei făclii dătătoare de lumină sunt cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte. Fiind vădite prin minuni, cucernice părinte Moise, lumină neîn-serată răsărindu-ne nouă, cu acestea, din inimă, cu veselie strigăm ţie:
Bucură-te, pentru că în viaţa veşnică ai intrat prin moartea vremelnică.
Bucură-te, doctor al lui Ioan cel multpătimitor.
Bucură-te, crin crescut pe pământ, pentru grădinile raiului.
Bucură-te, lucrător al viei cereşti.
Bucură-te, măslin cu rod îmbelşugat,  din grădina lui Iisus.
Bucură-te, slava cuvioşilor părinţi de la Pecerska.
Bucură-te, liman lin al celor învăluiţi de patimi.
Bucură-te, cel ce eşti de Dumnezeu preaslăvit în toată lumea.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 12
Cu harul dăruit ţie de Dumnezeu, slobozeşti de necurate patimi pe tot omul ce cu dragoste şi credinţă aleargă la sprijinul tău. Iar noi, lui Dumne-zeu, Care ni te-a dăruit grabnic şi milostiv tămăduitor, cu mulţumire îi cântăm: Aliluia.

Icos 12
Cântând viaţa ta, cea asemenea cu a îngerilor, te fericim, părinte Moise, căci la Domnul, rugător pentru noi fiind, apărător şi povăţuitor pe calea mântuirii, cu umilinţă îţi grăim aşa:
Bucură-te, preabun rugător pentru lume.
Bucură-te, că nu doar monahilor, dar şi mirenilor, calea către cer ai lumi-nat.
Bucură-te, că inimile tuturor cu dragostea le atragi.
Bucură-te, prin mulţime de minuni eşti proslăvit de Dumnezeu.
Bucură-te, călătorule, care la patria cerească ai ajuns.
Bucură-te, răbdător în suferinţe, precum Iov cel din vechime.
Bucură-te, pururea în ispite ajutător.
Bucură-te, al lumii har dumnezeiesc tămăduitor.
Bucură-te, căci de tine se bucură Îngerii şi oamenii Îl slăvesc pe
Dumnezeu.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 13
O, preaminunat lucrător şi sfânt făcător de minuni, cuvioase părinte Moise,    această puţină cântare de slavă, cu dragoste şi laudă îţi aducem. Cu milă primeşte şi roagă pe Dumnezeu şi Făcătorul a toate să ne dăruiască mântuire sufletească şi sănătate trupească, celor care cântăm cu credinţă Domnului: Aliluia. (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi
Icosul 1
Făcătorul Îngerilor şi Domnul Puterilor te-a arătat, minunate, Înger în trup şi rugător credincioşilor. Alergând la ajutorul tău, acestea cu bucurie îţi aducem:
Bucură-te, cu a îngerilor curăţie asemănându-te.
Bucură-te, preabunule învăţător al monahilor.
Bucură-te, stea minunată a fecioriei.
Bucură-te, împlinitorule cu râvnă al postului şi al înfrânării.
Bucură-te, chip luminos al blândeţii şi al smereniei.
Bucură-te, cel ce eşti credincioşilor mângâiere.
Bucură-te, ocrotitor ceresc al pământenilor.
Bucură-te, cel ce ai luat jugul cel bun.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.

Condac 1
Biruitorule făcător de minuni, cel ce eşti plin de Duhul Sfânt, cuvioase părinte Moise, minunat nevoitor şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, care ai îndrăzneală la Domnul, de toate nevoile ne izbăveşte, căci cu bucurie în inimi te chemăm:
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.


Rugăciune
O, preaminunate şi purtătorule de Dumnezeu, părinte Moise, bineplăcutule al lui Hristos şi mare făcător de minuni, la tine, cu smerenie cădem şi ne rugăm: dă-ne să fim părtaşi ai dragostei tale pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, ajută-ne să plinim voia Domnului în simplitatea inimii şi, cu sme-renie, poruncile Domnului să săvârşim fără de păcat. Caută cu mi-losârdie spre sufletele credincioşilor  şi ai tăi cinstitori, care aleargă cu credinţă la mila şi ajutorul tău.
Auzi-ne, preabunule plăcut lui Dumnezeu, pe noi, rugătorii tăi şi nu ne lepăda pe noi, cei ce avem nevoie de izbăvire şi care-ţi aducem cântare vred-nică, fericindu-te. Părinte Moise, luminător al curăţiei, care proslăveşti pe Dumnezeu în Sfânta, fără de început Treime, te lăudăm şi slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

MEDITATIA ORIENTALA INVADEAZA CRESTINISMUL

 Ca răspuns la posibilitatea "dialogului" între Crestinismul Ortodox si diferitele religii necrestine, cititorilor li s-au prezentat mărturiile a trei crestini ortodocsi, care, pe baza învătăturii ortodoxe de credintă si a propriei lor experiente, confirmă ceea ce Biserica Ortodoxă a mărturisit întotdeauna: că ortodocsii crestini nu au nicidecum "acelasi Dumnezeu", ca si asa-zisele religii monoteiste, care nu recunosc Sfânta Treime; că dumnezeii păgânilor sunt de fapt idoli; si că experientele pe care le procură acesti "dumnezei", cu puterile lor, sunt de natură satanică. Această învătătură nu se contrazice deloc cu cuvântul Sfântului Apostol Petru, care spune că Dumnezeu nu este părtinitor. Ci, în orice neam, cel ce se teme de El si face dreptate este primit de El (Fapte 10,34-35). Sau al Sfântului Apostol Pavel, care zice: Dumnezeu, în veacurile trecute, a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor. Desi El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi si timpuri roditoare, umplând de hrană, si de bucurie inimile voastre (Fapte 14,16-17). Dar cei care trăiesc în robia lui Satan, stăpânitorul lumii acesteia, în întunericul lipsit de lumina Evangheliei lui Hristos, vor fi judecati de glasul propriei lor constiinte, pe care Dumnezeu le-a lăsat-o tuturor, indiferent de robia în care se află. Dar pentru crestinul, căruia i s-a dăruit dumnezeiasca descoperire de sus si care este vrednic de numele de crestin, nu este posibil vreun "dialog" în afara credintei sale sfinte. Să ascultăm deci, cuvântul Apostolului Pavel, care zice: Nu vă înjugati la jug străin cu cei necredinciosi, căci ce însotire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăsire are lumina cu întunericul? Si ce învoire este între Hristos si Veliar? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce întelegere este între templul lui Dumnezeu si idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu. a zis: "Voi locui în ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu". De aceea: ,,Iesiti din mijlocul lor si vă osebiti" , zice Domnul (II Cor. 6,14-17). Chemarea crestinilor este mai curând aceea de a aduce ei lumina Crestinismului ortodox la popoarele păgâne, asa cum a făcut odinioară si Sfântul Apostol Petru cu casa temătoare de Dumnezeu a sutasului Cornelie (Fapte 10, 34-48), ca astfel să părăsească si ei întunericul necredintei si să se unească cu turma Bisericii lui Hristos, la care si ei sunt chemati. Toate acestea le sunt clare si evidente crestinilor ortodocsi, care sunt constienti de adevărul descoperirii dumnezeiesti si fii credinciosi ai Bisericii lui Hristos. Dar multi dintre cei care se consideră crestini, nu-si dau seama de diferenta radicală si ireductibilă dintre Crestinism si toate celelalte religii păgâne. Si chiar cei care îsi dau seama de această diferentă, nu au discernământul duhovnicesc de a deosebi între diferitele "experiente spirituale", discernământ despre care se vorbeste în scrierile ortodoxe patristice si în Vietile Sfintilor - numit acolo "dreaptă socoteală" -, pe care Sfânta Biserică Ortodoxă l-a avut si îl are de aproape 2000 de ani. In absenta acestei constiinte si a acestui discernământ, prezenta din ce în ce mai intensificată a religiilor orientale în mijlocul maselor occidentale si, de asemenea, est europene (n.tr.), seamănă confuzie si în mintile multora ce îsi zic crestini. Cazul lui Thomas Merton este izbitor! Convertit sincer la catolicism si devenit apoi călugăr catolic - în urmă cu aproape patruzeci de ani (1940), cu mult înainte de inovatiile radicale ale Conciliului Vatican II -, el si-a sfârsit zilele, proclamând egalitatea dintre experientele crestine si cele ale budismului Zen si ale altor religii păgâne. Ceva "a pătruns în atmosferă" cam în ultimii douăzeci de ani, care a erodat si ultimile rămăsite ale unei mentalităti crestine sănătoase, rămase în Bisericile Protestantă si Catolică. Acest ceva atacă acum si adevărata Biserică, adică Sfânta Ortodoxie. "Dialogul cu religiile necrestine" este mai curând rezultatul decât cauza aparitiei acestui nou "duh". În capitolul ce urmează vom examina câteva din aceste miscări religioase orientale care au avut o influentă covârsitoare asupra Vestului prin anii 1970, oprindu-ne cu deosebire asupra încercărilor de dezvoltare a unui sincretism între crestinism si religiile orientale care s-a manifestat mai ales în zona "experientelor spirituale". În cadrul acestor încercări s-a mers până la îndrăzneala de a afirma că traditiile filocalice ale Ortodoxiei îsi au, de fapt, originea în Extremul Orient si că de acolo ne vine si rugăciunea lui Iisus si contemplatia mistică ortodoxă! După ce vom fi lămurit statutul unor astfel de afirmatii, vom putea să arătăm clar ce diferentă, ca de la cer 'la pământ, există între "experientele spirituale" crestine si cele necrestine, cât si extremul pericol care se ascunde în filosofia religioasă, care stă la baza acestui sincretism mincinos. Oricine întelege natura înselăciunii diavolesti sau a falsei experiente duhovnicesti (vezi mai jos capitolul despre "Înselăciunea diavolească") si va identifica în descrierea acestei mostre de "Yoga crestină" tocmai trăsăturile persoanei, care, din punct de vedere spiritual, rătăceste, fie în directia religiilor păgâne, fie în cea a experientelor "crestine" sectare. În amândouă aceste directii avem de-a face cu aceeasi "deschidere" si cu aceeasi dorintă de a fi "cuprins" sau "apucat" de un "duh"; aceeasi căutare, nu de Dumnezeu, ci de "consolări spirituale", aceeasi auto-intoxicare care este luată drept "stare de gratie"; aceeasi usurintă de necrezut cu care oricine devine deodată "contemplativ" si "mistic"; aceleasi "revelatii mistice" si stări pseudo-spirituale. Acestea sunt trăsăturile distinctive ale tuturor acelora care se află în această stare aparte de înselăciune diavolească. Însă autorul acestei asa-zise "Yoga crestină", fiind călugăr benedictin, mai adaugă niste "meditatii" speciale, atât de grăitoare pentru duhul "misticii" romano catolice din ultimele sute de ani, în care este îngăduit jocul pe teme crestin al tuturor fanteziilor. Astfel, în urma meditatiei pe o temă din slujba catolică de Crăciun, el începe "să vadă" Pruncul în bratele Mamei Sale: "Privesc; nimic altceva. Idei, imagini, asociatii de idei: Mântuitor-Rege-Lumină-Nimb-Păstor-Prunc, - din nou Lumină - se perindă unele după altele si trec pe lângă mine... Toate aceste piese dintr-un joc magic de cuburi puse la un loc îmi naste în minte o idee... o viziune tăcută a întregului mister al Nasterii lui Hristos". Continuarea o veti gasi la adresa urmatoare,si ar fi bine de citit pentru a se vedea adevarul despre aceste secte ce intuneca mintea cu asa zisa lor "iluminare"
SURSA     http://www.sfaturiortodoxe.ro/religiaviitorului6.htm

RUGACIUNI INAINTE SI DUPA MASA

Dimineaţa şi la amiază, înainte de masă după ce te-ai insemnat cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci zi cu dragoste şi credinţă rugăciunea Domnească:
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.
Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După masă:
Mulţumim Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătăţile Tale cele pământeşti. Nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta împăraţie, ci, precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Seara înainte de a te aşeza la masă
Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul iar cei ce-l caută pe Dansul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
În numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
 
După masa de seară, rosteşte rugăciunea:
Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne întru făpturile Tale şi într-u lucrul mâinilor Tale ne-ai bucurat. Dat-ai veselie în inima mea din rodul grâului, al vinului şi al untului de lemn, ce s-au înmulţit. Cu pace mă voi culca şi voi adormi, că-ci Tu, Doamne, îndeosebi, întru nădejde ne-ai aşezat. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Rugaciune la intrarea si la iesirea din biserica

Rugaciune la intrarea in biserica

Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne, povăţuieşte-mă pentru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea.

Rugaciune la iesirea din Biserica

Doamne, Dumnezeul meu, Tie-Ti incredintez toata viata mea si pe Tine Te rog: apara-ma, mantuieste-ma si fa-ma partas indurarii Tale,- da-mi indreptare vietii si purtare inteleapta,-daruieste-mi sfarsit crestinesc, cinstit si pasnic si ma fereste de toata rautatea si bantuirea potrivnicului. Iar in ziua temutei Tale judecati sa-mi fii bland mie, robului Tau, si sa ma numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca impreuna cu acestea sa Te slavesc in veci. Amin.

PIZMA sau INVIDIA

Cea mai vestită icoană din Sfântul Munte Athos, Icoana făcătoare de minuni Axion Estin (Biserica Protaton, Karyes)
Invidia sau pizma este pacatul care ia nastere in inima omului (Marcu 7, 21) si care prilejuieste parere de rau pentru binele aproapelui si bucurie pentru nenorocirea si suferinta lui.
Prin invidie se pacatuieste fata de Dumnezeu si fata de aproapele. De aceea Sfanta Scriptura ne atrage atentia, spunand: "Unde este pizma si zavistie, acolo este neoranduiala si orice lucru rau" (Iacov 3, 16)

Din invidie se nasc: ura, clevetirea, viclesugul, inselaciunea, uciderea, precum si slabirea puterilor sufletesti si trupesti ale celui plin de invidie. De asemenea invidia duce si la departarea de Dumnezeu, caci inabusa dragostea curata fata de El si fata de aproapele. «Zavistia (invidia) face pe oameni mai rai decat orice sarpe veninos»636 (Hristoitia, Bucuresti, 1937, p. 286).
Crestinul bun se fereste de acest pacat. El nu pizmuieste pe omul harnic si vrednic, spornic in toate cele bune, ci se osteneste sa-i urmeze pilda.
Alungarea pizmei din suflet aduce pacea si bucuria, pe care nu le cunoaste cel stapanit de ea.
  • «Să nu urăşti pe fratele tău în cugetarea ta» (Lev. 19, 17), spune cuvântul lui Dumnezeu.
  • «Cu cei ce urau pacea, eram făcător de pace» (Ps.119, 6).
  • «Invidia nu ştie să cinstească lucrul cel de folos» (Triod, Laude, Sfânta şi Marea Marţi).
  • «Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni» (I Ioan 3, 15).
  • «Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui.» (I Ioan 2,11).
  • «Lepădând toată răutatea şi tot vicleşugul şi făţărniciile şi pizmele şi toate clevetirile» (I Petru 2, 1).
  • «Iar faptele trupulul sunt cunoscute, şi ele sunt: preacurvia, curviea, necurăţia, destrăbălarea, îmchinarea la idoli, fermecătoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, dezbinările, eresurile, pismuirile, uciderile, beţiile, chefurile şi cele asemenea acestora...» (Galateni 5, 19-21).
  • «Să nu fim iubitori de slavă deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii» (Galateni 5, 26).
  • «Unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău» (Iacov 3, 16).
  • Sfântul Vasile cel Mare ne spune despre pizmă: “Aşa cum rugina distruge fierul, tot astfel şi pizma distruge sufletul care o are… Pizma este răutatea însăşi a diavolului, patimă care nu suportă vindecare…”.
    “Demonul”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, “are pizmă, însă faţă de oameni, nu faţă de demon, tu însă, care deşi eşti om, pizmuieşti pe oameni, de care iertare te vei învrednici?”
  • După Sfântul Grigorie Teologul, pizma este rădăcina tuturor relelor, izvorul a tot felul de nenorociri, pepiniera faptelor necuvioase.
  • Pomenirea de rău, ne învaţă Cuviosul Talasie, este lepra sufletului. Nepomenitor de rău este cel care se roagă pentru cei care l-a mâhnit... Ura faţă de aproapele este moartea sufletului. Sufletul celui care cleveteşte are ură şi lucrează ură.
  • Sfântul Maxim Mărturisitorul ne adevereşte că sufletul raţional care nutreşte ură faţă de om nu se poate împăca cu Dumnezeu... Cel care vede în inima sa o urmă de ură faţă de vreun om pentru vreo greşeală a lui, se face străin cu totul de dragostea lui Dumnezeu.
  • În ziua în care vei deschide gura ta, ne spune Sfântul Isaac Sirul, şi vei vorbi împotriva cuiva, să te socoteşti pe tine mort şi zadarnic în toate lucrurile pe care le faci, deşi crezi că întru sinceritatea inimii vorbeşti spre zidire.
  • Cel care pizmuieşte se vatămă, în timp ce acela care este pizmuit se binecuvintează. Omul care este pizmuit sporeşte spre cele bune acoperit, aşa cum s-a petrecut cu Iosif cel preafrumos, căci cu cât mau mult l-au pizmuit fraţii lui, cu atât şi Dumnezeu l-a înălţat, până ce l-a suit la împărăţie. Sfântul Efrem Sirul ne spune că toţi cei care se vrăjmăşesc, se vor duce fără îndoială în iad. Patima pizmei, ne sfătuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur, este mult mai rea decât desfrânarea şi preadesfrânarea... Ea a răsturnat biserici întregi şi a infectat toată lumea.
  • În sufletul pomenitor de rău, scrie Sfântul Antioh, se vor sălăşlui vulpile şi în inima tulburată se vor cuibări fiarele sălbatice, adică viclenii diavoli.
  • Nu se potriveşte ca ucenicii lui Hristos, creştinii, să fie stăpâniţi de pizmă. Semnul sufletului curat este cuvânt fără pizmă şi râvnă fără răutate. Să ne depărtăm de pizmă, pentru că este fiica diavolului.
  • Să urmărim dragostea..., şi să umblăm cu dragoste, deoarece dragostea este plinirea Legii, aşa cum ne învaţă Apostolul Pavel.
  • Nu numai că nu trebuie să-i pizmuim sau să-i urâm pe semenii noştri, ci să-i iubim pe toţi cei care ne urăsc şi ne vrăjmăşesc.
  • Regele Spartei, Aghis, care fusese clevetit de rudele sale, a fost îndemnat de curtenii săi să-i pedepsească. Acela însă nu a fost de acord cu ei, ci a răspuns cu linişte: „Mi-e milă de ei din toată inima. Pizma este chipul cel mai rău al pedepsirii de sine. Ei înşişi se pedepsesc. Mai întâi de patima lor şi apoi de către virtuţile mele. Această pedeapsă le ajunge”. Patima pizmei este un neîntrerupt iad şi o continuă pedeapsă a celui pizmaş.
Traducere: Ierom. Ștefan N.
Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

DOAMNE AJUTA!

DRAGI FRATI SI SURORI INTRU DOMNUL,FIE CA DUPA VIZITA PE ACEST BLOG,SA VA INTARITI INTRU CREDINTA IN DOMNUL SI SA ADUCETI SLAVA DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU IISUS HRISTOS SI TUTUROR SFINTILOR SAI.AMIN!