PACATUL MANDRIEI

Mândria este primul din cele sapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si distrugător este acest păcat, încât până si marii sfinti au fost ispititi de el. Nu este om pe fata pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la ce mai învătat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mândri si facem acest păcat al mândriei atunci când: ne atribnim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, când ne lăudăm în fata oamenilor pentru ce am făcut, fâră să gândim că Dumnezeu ne-a învrednicit să le facem, când ne supărăm pe oricine si din orice motiv, când ne facem publicitate pentru orice faptă bună, pe care poate nici n-am facut-o, când ignorăm si râdem atât pe bună dreptate, cât si pe nedrept de cineva, când invidiem si urâm pe cineva care este mai bun decât noi, când vorbim pe cineva de rău indiferent dacă este adevărat sau nu, când ne îmbrăcăm în diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi în centrul atentiei, când spunem aproapelui faptele bune pe care le-am facut etc. Reversul acestui păcat este virtutea smereniei.
Din acest păcat se nasc toate celelalte. Toată viata trebuie să luptăm împotriva acestui păcat si sa fim constienti că-i putem cădea pradă în orice moment al vietii. Numai întelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat, să sesizăm aparitia lui în mintea noastră. Trebuie luptat din fragedă tinerete împotriva acestui mare microb, până nu produce "boli cronice" de netămăduit. Foarte putini medici pot vindeca asemenea boli.
Mândria este mama viciilor, din pricina cãreia si diavolul s-a fãcut diavol, nefiind astfel mai înainte (Sf. Isaac Sirul).
Toate pãcatele sunt urâte înaintea lui Dumnezeu, dar cel mai urâcios pãcat este mândria (Sf. Antonie cel Mare).
Mândria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Mãrturisitorul).
Mândria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul).
Doboarã-ti gândul înãltãrii mintii înainte de a te doborî el pe tine (Sf. Efrem Sirul).
Mândria este iubirea de sine pânã la dispretuirea lui Dumnezeu, smerenia este iubirea lui Dumnezeu pânã la dispretuirea de sine (Fericitul Augustin).
Este mai bunã înfrângerea cu smerenie, decât biruinta cu mândrie (Patericul).
Dacã va începe sã te stãpâneascã mândria, adu-ti aminte cum din cauza ei pier toate roadele virtutii si ea va fugi de la tine (Avva Isaac Pustnicul).
Mândria nu-i un semn al belsugului în virtute, cãci, precum multe fructe înclinã crengile pomului la pãmânt, tot asa prisosul virtutii creeazã un sentiment smerit (Sf. Nil Ascetul).
Nu te ridica la înãltime, ca sã nu cazi în adâncime (Sf. Grigorie Teologul).
Mândria este defãimare de Dumnezeu, iar trufia este defãimare de oameni (Sf. Teofilact).
Mândria este întâia nãscutã a mortii. Ea a omorât pe îngeri în cer si pe Adam pe pãmânt (Sf. Grigorie Dialogul).
Slava desartã este alungatã de lucrarea în ascuns, iar mândria de vointa de a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprãvile (Sf. Maxim Mãrturisitorul).
Când cazi, suspinã, iar când sporesti, nu te îngâmfa (Sf. Nil Sinaitul).
Pe cel smerit multi îl iubesc, iar pe cel mândru si înfumurat îl urãsc si oamenii care au acelasi duh de mândrie (Avva Iacov).
Sã gresesti si sã gândesti multe despre tine este mai rãu decât pãcatul însusi (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce zideste pe propria sa putere cade, precum cade si se prãvãleste la pãmânt cel ce calcã pe pânzã de pãianjen (Sf. Nil Ascetul).
Multi au dezbrãcat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urmã, cea a slavei desarte, numai cei ce au dispretuit-o pe maica ei, adicã dorinta de a-si plãcea lor (Avva Ilie Ecdicul).
Trufia produce o cugetare confuzã, întrucât ea constã în douã nestiinte: a ajutorului lui Dumnezeu si a neputintei proprii (Sf. Isaac Sirul).
Cel ce se mândreste cu darurile naturale, adicã cu mintea ascutitã, cu usurinta priceperii, cu iuteala judecãtii si cu alte capacitãti cãpãtate fãrã muncã, acela nu va primi niciodatã bunãtãtile supranaturale. Cãci cel ce este necredincios în cele putine va fi necredincios si plin de slavã desartã si în cele multe (Sf. Ioan Scãrarul).
Strãlucirea fulgerului aratã de mai înainte bubuitura tunetului, iar slava desartã, prin aparitia ei, vesteste mândria (Sf. Nil Sinaitul).
Mare este înãltimea smeritei cugetãri; adâncã este prãpastia înaltei cugetãri si de aceea vã sfãtuiesc sã o iubiti pe prima, sã nu cãdeti în cea de-a doua (Avva Isidor).
Trei gropi ne sapã nouã demonii: întâi dau lupta împotriva noastrã pentru a ne opri de a face binele; al doilea, dacã nu reusesc, cautã sã ne abatã si sã fãptuim binele fãrã Dumnezeu; dacã nici asa nu reusesc, întrebuinteazã a treia groapã: ne laudã pentru binele fãptuit, ca sã ne umflãm de mândrie (Sf. Ioan Scãrarul).
Dupã cum cineva nu nimiceste numai un mãdular al trupului, ci întreg trupul, asa si mândria nu stricã numai o parte a sufletului, ci întreg sufletul (Sf. Casian Romanul).