Chemarea lui Moise.
1. In vremea aceea, Moise pastea oile lui Ietro, preotul din Madian,
socrul sau. Si departandu-se odata cu turma in pustie, a ajuns pana la
muntele lui Dumnezeu, la Horeb;
2. Iar acolo i S-a aratat ingerul Domnului intr-o para de foc, ce iesea
dintr-un rug; si a vazut ca rugul ardea, dar nu se mistuia.
3. Atunci Moise si-a zis: “Ma duc sa vad aceasta aratare minunata: ca rugul nu se mistuieste”.
4. Iar daca a vazut Domnul ca se apropie sa priveasca, a strigat la el
Domnul din rug si a zis: “Moise! Moise!”. Si el a raspuns: “Iata-ma,
Doamne!”
5. Si Domnul a zis: “Nu te apropia aici! Ci scoate-ti incaltamintea din
picioarele tale, ca locul pe care calci este pamant sfant!”
6. Apoi i-a zis iarasi: “Eu sunt Dumnezeul tatalui tau, Dumnezeul lui
Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov!” Si si-a acoperit
Moise fata sa, ca se temea sa priveasca pe Dumnezeu.
7. Zis-a Domnul catre Moise: “Am vazut necazul poporului Meu in Egipt si
strigarea lui de sub apasatori am auzit si durerea lui o stiu.
8. M-am pogorat dar sa-l izbavesc din mana Egiptenilor, sa-l scot din
tara aceasta si sa-l duc intr-un pamant roditor si larg, in tara unde
curge miere si lapte, in tinutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor,
al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor si al Iebuseilor.
9. Iata dar ca strigarea fiilor lui Israel a ajuns acum pana la Mine si am vazut chinurile lor, cu care-i pedepsesc Egiptenii.
10. Vino dar sa te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca sa scoti pe fiii lui Israel, poporul Meu, din tara Egiptului!”
11. Atunci a zis Moise catre Dumnezeu: “Cine sunt eu, ca sa ma duc la
Faraon, regele Egiptului, si sa scot pe fiii lui Israel din tara
Egiptului?”
12. Iar Dumnezeu i-a zis: “Eu voi fi cu tine si acesta iti va fi semnul
ca te trimit Eu: cand vei scoate pe poporul Meu din tara Egiptului, va
veti inchina lui Dumnezeu in muntele acesta!”
13. Zis-a iarasi Moise catre Dumnezeu: “Iata, eu ma voi duce la fiii lui
Israel si le voi zice: Dumnezeul parintilor vostri m-a trimis la voi…
Dar de-mi vor zice: Cum Il cheama, ce sa le spun?”
14. Atunci Dumnezeu a raspuns lui Moise: “Eu sunt Cel ce sunt”. Apoi i-a
zis: “Asa sa spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!”
15. Apoi a zis Dumnezeu iarasi catre Moise: “Asa sa spui fiilor lui
Israel: “Domnul Dumnezeul parintilor nostri, Dumnezeul lui Avraam,
Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta
este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam in neam!”
16. Mergand dar, aduna pe batranii fiilor lui Israel si le spune:
“Domnul Dumnezeul parintilor nostri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui
Isaac si Dumnezeul lui Iacov mi S-a aratat si a zis: V-am cercetat de
aproape si am vazut cate vi se intampla in Egipt!”
17. Si mi-a mai zis: “Va voi scoate din impilarea Egiptului si va voi
duce in pamantul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor,
al Ghergheseilor, al Heveilor si al Iebuseilor, in pamantul unde curge
miere si lapte”.
18. Iar ei vor asculta glasul tau. Atunci vei intra tu si batranii lui
Israel la Faraon, regele Egiptului, si-i veti zice: “Domnul Dumnezeul
Evreilor ne-a chemat. Lasa-ne dar sa mergem in pustie, cale de trei
zile, ca sa aducem jertfa Dumnezeului nostru”.
19. Eu insa stiu ca Faraon, regele Egiptului, nu are sa va lase sa plecati, pana nu il voi sili Eu cu mana tare.
20. Voi intinde deci mana Mea si voi lovi Egiptul cu toate minunile, pe
care le voi face in mijlocul lui, si dupa aceea va va lasa.
21. Voi da poporului acestuia trecere inaintea Egiptenilor si cand veti iesi, nu veti iesi cu mainile goale,
22. Ci fiecare femeie va cere la vecina sa si de la cea care sta cu ea
in casa vase de argint, lucruri de aur si haine si veti impodobi cu ele
pe fiii vostri si pe fetele voastre si veti prada pe Egipteni”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu